Două seisme de 3,9 şi 4,5 grade pe scara Richter au avut loc, azi, în nordul Italiei, informează ziarul Corriere della Sera.
Nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale importante.
Primul cutremur, de 3,9 grade pe scara Richter, a avut loc la ora locală 11.21 (12.21, ora României), la adâncimea de 10,2 kilometri, în provincia Cuneo din regiunea Piemonte (nord-vest). Seismul a fost resimţit în localităţile Frassino şi Macra.
Cel de-al doilea cutremur, de 4,5 grade pe scara Richter, a avut loc la ora 16.40 (17.40, ora României), la adâncimea de 32 de kilometri, în provinia Piacenza (regiunea Emilia-Romagna - nord-est).