Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat după înfrângerea din meciul cu Manchester United, scor 1-2, că este trist deoarece formaţia sa primeşte goluri parabile, dar a precizat că victoria englezilor este indiscutabilă.
"Ieșirea lui Sougou ne-a dat toate planurile peste cap, am făcut pasul înapoi prea repede. Victoria celor de la Manchester este meritată şi indiscutabilă. Noi am încercat să ne ridicăm la nivelul lor, dar ei au meritat fără discuție victoria. Ce mă doare şi pentru ce sunt trist e că luăm goluri parabile, iar la nivelul acesta cu o echipă ca Manchester nu ai nicio şansă. Ei au avut noroc la primul gol, altfel puteam trata meciul dacă intram în avantaj la pauză. În a doua parte ne-au dominat, poate și pentru că au fost mai proaspeți ca și noi, au schimbat 4-5 jucători față de meciul din campionat", a declarat Ioan Andone.
Tehnicianul clujenilor consideră că dacă echipa sa ar obţine patru puncte în dubla cu Galatasaray Istanbul ar fi calificată în optimile Ligii Campionilor: "Dacă noi am obţine patru puncte din două meciuri cu Galatasaray, ne-am califica mai departe. Dar va fi foarte greu având în vedere investiţiile de peste 20 de milioane de la Galatasaray. Este greu de crezut că-şi vor permite două greşeli în meciurile cu noi", spus antrenorul clujenilor.
Campioana României, CFR Cluj, a fost învinsă, marţi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), de echipa Manchester United, într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei H a Ligii Campionilor, în care formaţia engleză a obţinut victoria cu numărul 100 în principala competiţie europeană. CFR Cluj a deschis scorul prin Kapetanos, în minutul 14, iar Manchester a întors rezultatul prin golurile marcate de Van Persie, în minutele 29 şi 49.