Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că doreşte să aplice din acest an hotărârea ca bucureştenii cu venituri pe membru de familie peste 2.500 de lei să nu mai fie subvenţionaţi la plata gigacaloriei, el arătând că astfel ar fi subvenţionaţi mai mult cei care au nevoie mai mare.
"Am spus de patru ani şi spun în continuare: nu este elegant, nici echitabil ca oameni care au venituri de peste 20-25 de milioane (de lei vechi, n.r.) pe membru de familie să plătească subvenţionat gigacaloria. În schimb, deblochez o sumă întreagă de bani din subvenţie pentru mai mulţi oameni care au nevoie", a spus Oprescu.
Edilul şef al Capitalei a arătat că a apelat la ANAF pentru a i se înmâna o listă cu veniturile bucureştenilor şi că instituţia nu a dat până în acest moment lista veniturilor.
"Nu am primit de la ANAF, dar noi am aplelat", a spus Oprescu.
Primarul a subliniat că ar dori să aplice această hotărâre privind subvenţia începând chiar din acest an.
"Aş vrea să o aplic chiar de anul ăsta. Când primesc lista de la ANAF, o trec prin CGMB ca hotărâre şi lumea să poată să plătească. Nu fac discriminare, cât e vorba de mai mulţi oameni care beneficiază de sprijinul acesta", a precizat Sorin Oprescu.
El a arătat că în prezent toţi bucureştenii, indiferent de veniturile lor, plătesc 170 de lei pe gigacalorie, în timp ce restul sumei, până la 328 de lei, este achitat de către Primărie.
"Ca să pot obţine mai mulţi bani pentru mai mulţi oameni şi să îi fac să nu mai plătească 170 de lei, ci să plătească 150 sau 140, atunci mă adresez acestora (cu venituri de 2.000-2.500 de lei, n.r.) spunându-le că, având bani, ei pot să-şi plătească căldura", a explicat Oprescu raţiunea propunerii sale.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, la Comisia de Industrii din Cameră, că nu mai poate face cu subvenţia şi că a ceru