Poliţiştii vasluieni au declanşat, miercuri, o anchetă în cazul copilului de 4 ani din localitatea Rafaila care în timp ce se afla la grădiniţă a fost rănit grav de o poartă de fotbal care a căzut peste el în curtea instituţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poliţia Judeţeană Vaslui a deschis un dosar penal, deocamdată cu autor necunoscut, pentru vătămare corporală din culpă în cazul băieţelului de 4 ani, din localitatea Rafaila, care a fost victima unui grav accident în curtea grădiniţei.
Primele cercetări ale poliţiştilor arată că băieţelul ieşise în curtea unităţii de învăţământ împreună cu ceilalţi 30 de copii de la grădiniţă, toţi supravegheaţi de o singură educatoare.
Martorii susţin că la un moment dat copilul s-a jucat cu alţi doi colegi în preajma porţii de fotbal, iar aceştia din urmă au început să o balanseze. Fără să fie ancorat în beton, cadrul metalic a căzut, lovindu-l pe băieţelul de 4 ani. În urma accidentului, copilul a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, fiind transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.
"În acest caz se desfăşoară cercetări pentru a se stabili cine se face vinovat de producerea accidentului şi ce atribuţii avea fiecare din cei responsabili din cadrul grădiniţei. În funcţie de rezultatul anchetei, se va face şi încadrarea juridică exactă a faptei, deocamdată mergându-se pe infracţiunea de vătămare corporală din culpă", a declarat, miercuri, responsabilul mass-media din cadrul Poliţiei Vaslui, Loredana David.
Poliţiştii vasluieni nu au reuşit să o audieze pe educatoarea grădiniţei din Rafaila, femeia fiind şi ea transportată la spital după ce a leşinat în urma incidentului.
Conducerea Inspectoratului Judeţean Şcolar a anunţat că va declanşa o anchetă în acest caz.
Un copil în vârstă de 4 ani, de la grădiniţa din localitatea vasluiană Rafaila, a ajuns