Am şi eu o întrebare, de bun simţ cetăţenesc: de ţigănoii ăia, care se plimbă pe trotuarele marilor oraşe ale ţării, îmbiind lumea la fraiereală cu un papagal cocoţat pe o stinghie, de ce nu se ia nimeni ? Au, poate, protecţie diplomatică ?

Trecem peste faptul că „biletele de papagal” sunt o şarlatanie aproape declarată, pe faţă, o escrocherie de mai joasă speţă chiar şi decât celebra „alba-neagra”, care ne-a făcut ţara de râs. Să vedem şi de ce.

Ţigănoiul te acostează şi te îmbie cu biletele lui de papagal. Iar tu, dacă eşti atât de jos la minte încât să nu-i întorci repede spatele, te prinzi în joc şi îi plăteşti nişte bani, 5 sau zece lei. Tariful fiind achitat, minoritarul îi dă papagalului o brâncă scurtă, iar pasărea, buimacă, prinde cu pliscul o bucăţică de hârtie, dintr-o mică troacă, aflată în faţa sa. Apucă o foiţă de hârtie, pe care ţiganul o preia cu un gest murdar de jeg şi ţi-o întinde.

Tu o despătureşti cu febrilitate, nerăbdător să afli ce mai au de gând cu tine astrele cele atât de capricioase. O citeşti o dată, o întorci pe verso, o reciteşti de „n” ori, fără să înţelegi nimic. Nici nu ai ce să înţelegi, fiindcă pe ea sunt scrise nişte nerozii fără cea mai mică noimă. Nişte cretinisme rare, de regulă copiate din horoscoapele tipărite prin ziare.

Mai mult decât şarlatania în sine, biletele de papagal au ca principală victimă pe papagalul însuşi. Pasărea aceasta veselă, guralivă şi frumoasă de la natură, zburătoarea asta care a fost schilodită de un ţigan fără inimă, pentru a fi împiedicată să mai zboare, a ajuns o fiinţă taciturnă şi depresivă. O fiinţă mai năpăstuită decât boul din jug, fiindcă măcar boul de la jug nu a ştiut vreodată ce este zborul. Şi măcar boul este folosit de un ţăran harnic, nu de un escroc nespălat la corp şi la minte.

Nu înţeleg de ce organismele pentru protecţia animalelor, atât de vigilente în