Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de suceveni, obligaţi să dea înapoi banii încasaţi ilegal drept ajutoare de încălzire a locuinţei

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Lăcomia unor suceveni care au beneficiat de ajutoare de căldură pentru iarna trecută, deşi ştiau că nu respectă condiţiile legale, îi va costa scump, aceştia nu doar fiind obligaţi să returneze toţi banii primiţi, ci riscând să fie judecaţi penal, pentru fals în acte.

Riscurile completării greşite a cererilor de acordare a ajutoarelor de încălzire a locuinţei au fost prezentate ieri de reprezentanţii Primăriei Suceava, care au şi dat exemple concrete de suceveni care au fost prinşi „cu mâţa în sac”, după ce au dat declaraţii pe propria răspundere.

„În urma controlului efectuat în luna august au fost identificate 129 de persoane, beneficiari de ajutoare de încălzire, care au solicitat şi au primit subvenţii de la APIA, atât pentru teren, cât şi pentru animale. Deţinerea acestora, de la un anumit nivel, este unul din principalele motive de excludere de la acordarea ajutorului de încălzire”, a declarat şefa Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Suceava, Narcisa Marchitan.

Numărul total al sucevenilor descoperiţi că au făcut declaraţii false, pentru a încasa subvenţii la încălzirea locuinţelor, este mult mai mare, chiar şi în condiţiile în care controalele s-au făcut doar la o parte dintre beneficiari.

„La mulţi se constată cu au minţit cu bună ştiinţă, iar acum ne pun în situaţii delicate, de a recupera banii de la ei, să le punem popriri pe venituri ori pe bunuri”, a adăugat primarul Ion Lungu, care a făcut apel la reprezentanţii asociaţiilor de proprietari să le explice bine oamenilor cum trebuie completate cererile şi ce riscă.

Astfel, pe lângă faptul că trebuie să dea înapoi toţi banii de care au beneficiat ilegal, cei descoperiţi cu declaraţii mincinoase pot fi traşi la răspundere şi penal, pentru fals în acte.

Lăcomia unor suceveni care au beneficiat de ajutoare de căldură pentru iarna trecută, deşi ştiau că nu resp

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum 2 ore
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 4 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

DNA: Acord de recunoaştere a vinovăţiei cu şeful Biroului de Imigrări Ialomiţa

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului Bulimej Rareş-Gabriel, comisar şef de poliţie, împuternicit şef al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Ialomi

Biden a graţiat curcanii Peach şi Blossom la Casa Albă, de Ziua Recunoştinţei

Mediafax acum o ora
Preşedintele Joe Biden a graţiat luni un cuplu de curcani norocoşi, Peach şi Blossom, pe care i-a scutit de a ajunge pe masă de Ziua Recunoştinţei. Prin această tradiţie care are loc anual, Biden a dat startul sezonului de sărbători, potrivit CNN.

Reuniune de urgență a Consiliului NATO-Ucraina, după ce Rusia a lansat racheta Oreşnik. Ce așteptări are Zelenski

Ziare.com acum o ora
Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi, 26 noiembrie, la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova, relatează

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 4 ore
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Reuters: Rusia avansează în Ucraina în cel mai rapid ritm pe lună de la începutul războiului

G4Media acum o ora
Forţele ruse avansează în Ucraina în ritmul cel mai rapid din primele zile ale invaziei lor în februarie 2022, ocupând în ultima lună o suprafaţă egală cu jumătate din cea a Londrei, apreciază analişti şi bloggeri de război, citaţi marţi de Reuters.

Guvernul francez se oferă să cumpere activităţile de calcul avansat ale Atos

News.ro acum 3 ore
Firma franceză de IT Atos a anunţat luni că a iniţiat negocieri cu guvernul pentru o posibilă achiziţie a diviziei sale de calcul avansat, activitate evaluată la 500 milioane de euro, transmite Reuters. Atos, responsabilă de securizarea comunicaţiil

Germania are nevoie de 288.000 de muncitori imigranţi în fiecare an, până în 2040

Ziua News acum o ora
Piaţa muncii din Germania este aşteptată să se bazeze puternic pe imigranţi pe termen lung, în condiţiile în care va avea nevoie de aproximativ 288.000 de muncitori internaţionali în fiecare an, până în 2040, potrivit unui nou studiu. Analiza, efect

Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a rachetei balistice experimentale

Ziua Constanta acum 2 ore
Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova. Rusia a lovit joi Ucraina

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/6°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

4°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°