Premierul Ponta i-a solicitat ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, să nu se lase atrasă în "capcane politice" în cazul propunerilor pentru noul procuror general şi noul şef al DNA, susţinând că interimatul anunţat în urma expirării mandatului lui Kovesi începe să semene cu situaţia de la Oltchim.
El a spus miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că i-a solicitat deja ministrului Justiţiei, care poartă în aceste zile discuţii la Bruxelles cu comisarul european Viviane Reding, să evite astfel de capcane.
"Am rugat-o să nu se lase atrasă în capcane politice, tocmai din partea celor care nu ar trebui să facă politică. Ea are o discuţie foarte clară cu Comisia Europeană, are o lege foarte clară, să facă propunerile pentru noul procuror general şi noul şef la DNA. Nu este treaba Guvernului cine sunt aceşti oameni, treaba noastră este doar să ştim că s-a respectat legea, să ştim că două instituţii importante fundamentale ale statului sunt conduse de oameni numiţi conform procedurilor legale. Povestea asta cu interimatul care numeşte un alt interimat, care după aia desemnează un interimat, începe să semene cu Oltchim-ul. Aş vrea şi sper ca doamna ministru când se întoarce (de la Bruxelles - n.r.) să trateze foarte serios această situaţie", a afirmat Ponta.
Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, l-a delegat pe şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, în funcţia de prim-adjunct al procurorului general, pentru şase luni.
Kovesi a declarat, luni, că a luat această decizie întrucât Daniel Morar are cea mai mare vechime la conducerea unei instituţii, colaborează cu instituţiile europene, participând la evaluările în cadrul MCV, are experienţa necesară pentru a asigura măsurile de continuitate şi stabilitate în ce priveşte activitatea Ministerului Public.
Codruţa Kovesi a precizat că începând de luni a încetat delegarea