Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bunătăţi de la începutul secolului Ce serveau Liviu Rebreanu, Camil Petrescu sau Brătienii când mergeau la Capşa? Somon, file de vită, şerbet de cireşe şi şampanie! Meniul original există şi acum

Publicat in Cancan, joi 4 octombrie 2012 ·

Meniul din 1906 va fi scos azi la licitaţie, valoarea sa estimativă fiind între 60 şi 90 de euro Take Ionescu, cel care a înfiinţat, în 1908, Partidul Conservator Democrat Camil Petrescu obişnuia să bea la Capşa cafea cu lapte în fiecare dimineaţă Liviu Rebreanu Casa Capşa a răma un reper pentru bucureşteni şi nu numai Restaurantul Capşa era, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, locul de întâlnire al elitelor vremii. Tudor Arghezi a dat o definiţie a spiritului ales al localului: "Dacă eşti prost la Capşa, este imposibil să fii deştept altundeva". Brătienii sau Take Ionescu frecventau cafeneaua şi puneau acolo ţara la cale. Ulterior, scriitorii şi-au făcut din Capşa o a doua casă, iar Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Ionel Teodoreanu sau Ion Minulescu veneau încă de dimineaţă să îşi bea cafeaua. În 1906 are este sărbătorit acolo jubileul de 40 de ani de domnie a regelui Carol I, iar meniul original a fost păstrat până azi, când va fi scos la licitaţie. Potrivit Artmark, meniul era folosit nu doar pentru anunţarea felurilor de mâncare care urmau să fie servite, ci şi ca invitaţie propriu-zisă. "Casa Capşa îşi onora oaspeţii cu "filet de boeuf Brillat-

Savarin", ca un omagiu adus marelui gastronom francez din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, vinuri de Drăgăşani şi Xeres, şampanii Mumm şi Capşa şi multe alte bunătăţi". De pe mese nu au lipsit jambonul de Praga, somonul de Loire, file-ul de vită, şerbetul de cireşe sau fructele proaspete.

Casa Capşa a fost deschisă în 1891 de patru fraţi veniţi din Macedonia - Vasile, Anton, Constantin şi Aron. Iniţial, ei aduceau deserturile şi ciocolata de la Paris, dar, cu timpul, şi-au "şcolit" bucătari în prepararea delicateselor, reuşind să transforme locul într-unul din cele mai apreciate.

Butoni regali, licitaţi pentru 1.200 de euro

Artmark scoate astăzi la l

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 58 minute
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 10 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 10 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 9 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 6 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 10 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 6 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 8 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 3 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°