Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cântăreţ bisericesc din Panciu, înşelat de un necunoscut

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 4 octombrie 2012 ·

Săndel Câtea, cântăreţ bisericesc la Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, din Panciu, susţine că, zilele trecute, ar fi fost înşelat de un necunoscut care i-ar fi cerut, cu împrumut, o sumă de bani de care avea nevoie pentru înmormântarea unei rude. Bărbatul spune că nu ar fi dat banii, dacă persoana respectivă nu l-ar fi convins că este fiul unei angajate de la Spital şi dacă nu ar fi promis că-şi va plăti în cel mai scurt timp datoria. „A venit la biserică duminică după-amiază, în jurul orelor 16.30. Era un tip potrivit de înalt, cam în jur de 35 de ani, îmbrăcat în haine de doliu. Am crezut că ne cunoştea, pentru că a strigat-o pe nume pe soţia mea. Chiar a întrebat-o: «Ce faci, tanti Ortansa, nu mă mai ştii?». Ne-a spus că are un deces în familie şi că doreşte să pregătim camera mortuară, întrucât urma să aducă mortul acolo”, ne-a declarat Săndel Câtea.

Potrivit acestuia, necunoscutul ar fi telefonat, în prezenţa sa, mai multor persoane, lăsând să se înţeleagă că şi ele sunt implicate în pregătirea înmormântării rudei decedate. „Întâi mi-a zis că sună pe o soră de-a mortului. Am auzit cum o întreba dacă a primit, de nu ştiu unde, 10 mii de euro şi cum o ruga să nu-l lase de izbelişte şi ea, că are cheltuieli de făcut. Apoi, a sunat pe altcineva, despre care mi-a zis că ar fi patronul unui restaurant din oraş, pe care l-a rugat să-l mai amâne cu acontul pentru nişte prăjituri şi auzeam cum acel patron îi spunea că nu se poate. A ţinut-o aşa până când a îndrăznit să-mi ceară mie 350 de lei, promiţându-mi că o să mi-i aducă după ce va lua banii de la o rudă. I-am dat 330 de lei, că atât aveam”, recunoaşte Săndel Câtea.

Omul susţine că, după ce i-a luat banii, necunoscutul i-a reamintit să facă toate cele necesare pentru a pregăti camera mortuară şi că urmează să aducă, în aceeaşi seară, sicriul cu trupul neînsufleţit al rudei decedate. „N-a mai ve

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 39 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 49 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 8 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 51 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Răspunsul Chinei după ce UE a scos-o de la licitații de 60 de miliarde de euro: „Nu avem altă opțiune”

HotNews acum 3 ore
Ministerul chinez al Finanțelor a anunțat duminică faptul că restricționează achizițiile guvernamentale de dispozitive medicale din Uniunea Europeană cu o valoare mai mare de 45 de milioane de yuani (6,3 milioane de dolari), ca răspuns la măsurile l

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/18°