Din păcate, unul dintre cei mai în vogă jucători ai Pandurilor din acest debut de sezon pare să fi intrat în declin. Este vorba despre tânărul internaţional Alexandru Maxim, cel care în partida cu Dinamo a fost parcă, de nerecunoscut prin evoluţia sa. Primul care a sesizat problema mijlocaşului ofensiv (ce reprezintă un jucător-cheie al Pandurilor) este chiar antrenorul Petre Grigoraş. Tehnicianul ţine să-l readucă cu picioarele pe pământ pe tânărul fotbalist: „Maxim mai are mult de muncă. Talentul este pe ultimul loc în fotbalul din ziua de azi, pe primul loc trebuie să fie munca şi seriozitatea… Abia după aceea, dacă ai şi ceva talent, mai poţi ajunge undeva. Deci dacă ai doar talent, iar munca şi seriozitatea le laşi pe planul doi, atunci devii un jucător mediocru. Şi la echipa naţională ai nevoie de jucători valoroşi, jucători-serioşi, care să încline balanţa în favoarea echipei. Deocamdată, Maxim a avut doar o evoluţie de 10-15 minute cu Andora, o formaţie modestă. Însă înainte de naţională, el trebuie să aibă continuitate la echipa de club, să demonstreze că într-adevăr este un jucător valoros. Ori în ultimul timp, Maxim a avut evoluţii oscilante”, a punctat antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraş.
Din păcate, unul dintre cei mai în vogă jucători ai Pandurilor din acest debut de sezon pare să fi intrat în declin. Este vorba despre tânărul internaţional Alexandru Maxim, cel care în partida cu Dinamo a fost parcă, de nerecunoscut prin evoluţia sa. Primul care a sesizat problema mijlocaşului ofensiv (ce reprezintă un jucător-cheie al Pandurilor) este chiar antrenorul Petre Grigoraş. Tehnicianul ţine să-l readucă cu picioarele pe pământ pe tânărul fotbalist: „Maxim mai are mult de muncă. Talentul este pe ultimul loc în fotbalul din ziua de azi, pe primul loc trebuie să fie munca şi seriozitatea… Abia după aceea, dacă ai şi ceva talent, mai