Formaţia masculină de baschet BC Mureş Târgu-Mureş susţine vineri, 5 octombrie, de la ora 20.00, în Sala Sporturilor partida inaugurală a sonului 2012-2013 a Ligii Naţionale de Baschet. Adversară va fi echipa BC Timişoara, pentru mureşeni fiind prima din seria celor trei partide în compania ocupantele podiumului ediţiei trecute. În etapele următoare, „tigrii” se vor deplasa la campioana en-titre, CSU Ploieşti, după care primesc vizita celor de la Gaz Metan Mediaş. Staff-ul tehnic este încrezător în noua echipă şi-şi doreşte ca aceasta să ajungă cât mai repede la vârful de formă.
BC Timişoara, aproape o necunoscută
„Nu sunt satisfăcut de ratarea calificării, dar pot fi mulţumit de atitudinea jucătorilor şi de faptul că noii jucători se integrează rapid. Vom avea un debut dificil, cu cele mai puternice echipe a campionatului. Mai mult, primei adversare nu-i cunoaştem potenţialul actual, deoarece a susţinut partidele de pregătire în afara României. Mai avem de lucru, aproape întreg lotul este schimbat, dar sperăm însă ca echipa să ajungă cât mai curând la potenţialul maxim”, a spus tehnicianul mureşenilor, Srecko Sekulovic, la conferinţa de presă dinaintea startului în noua ediţie. BC Mureş a obţinut în ediţia trecută o victorie în premieră la Timişoara, dar au ratat spre final şansa de a ocupa un loc în primele patru.
Doi pivoţi de clasă
Conducerea admninistrativă este la rândul ei satisfăcută de atmosfera din cadrul lotului şi de spiritul combativ manifestat. „Turneul din Cupa României nu şi-a atins scopul propus, de a populariza baschetul, jucând pe terenuri neutre. Am avut 16 spectatori la primul meci, apoi câte 30-40. Am ratat din păcate calificarea, dar prioritatea numărul unu pentru noi este campionatul. Consider că echipa este schimbată în bine, la dăruire şi abnegaţie, chiar dacă valoarea jucătorilor nu este aceeaşi ca în ediţiile trecu