Echipa de hochei sub 16 ani a Clubului Sportiv Municipal Suceava a început cum nu se putea mai prost acest sezon al Campionatului Naţional, cu un turneu la Braşov, al cărui ultim meci nu-l vor uita prea devreme. Ca în fiecare an, lipsa antrenamentelor pe gheaţă şi-a spus cuvântul în evoluţia echipei pregătite de Constantin Curelaru şi Cătălin Vasiliu, astfel că în primul meci al turneului au pierdut fără drept de apel, la un scor ce spune totul despre partidă, 1 – 36 în compania echipei din Miercurea Ciuc. Chiar dacă s-au mai acomodat cu gheaţa, tinerii hocheişti suceveni au cedat şi în următoarele două partide, cu un scor identic, 2 – 14, cu echipele din Braşov şi Gheorgheni. Al patrulea şi ultimul meci din acest turneu pentru suceveni avea să fie unul în care, după părerea antrenorului Cătălin Vasiliu, echipa a fost măcelărită de arbitri şi mai ales de jucătorii de la Steaua Bucureşti. Prima repriză s-a terminat cu un avantaj minim pentru bucureşteni, scor 2 – 1, iar în partea a doua, CSM Suceava a făcut un joc foarte bun şi a egalat, ba chiar a condus cu 4 – 2. La acest scor, steliştii au încercat să revină, dar portarul sucevean, Cristi Istrati a avut mai multe intervenţii salvatoare. La scorul de 4 – 3, portarul sucevean a fost scos pe targă din teren după ce a fost călcat pe coaste cu patina de stelişti, dar arbitri nu au acordat nici o sancţiune. Durităţile au continuat şi în repriza a treia, când a fost nevoie de şase intervenţii ale doctorului, după lovituri de crosă primite în gât şi pumni în plină figură încasate de suceveni, partida terminându-se la scorul de 7 – 4 pentru Steaua.
„N-am mai văzut niciodată un astfel de meci, în care o echipă să fie măcelărită la propriu şi la figurat, de arbitri şi de adversari. Pe portarul nostru l-au călcat cu patinele şi cred că are o coastă ruptă, dar nu s-a dat nimic. Mai mult, sportivii noştri au primit cro