Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nikola Karabatici, ACUZAT în cazul meciului TRUCAT

Publicat in Romania Libera, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Nikola Karabatici, starul handbalului francez, a fost pus sub acuzare, marţi seară, la Montpellier, pentru escrocherie în cazul meciului trucat şi pus în libertate, la fel ca şi fratele său Luka, a anunţat avocatul jucătorilor, Jean-Marc Phung, informează Mediafax.

Punerea în libertate a fost însoţită de o măsură de control judiciar care prevede o cauţiune, a cărei valoare nu a fost comunicată de avocaţi. El nu are voie să aibă vreo întâlnire cu staful clubului şi cu alte persoane implicate în dosar, a precizat Phung.

"Am pariat? Nu, nu am pariat. A pariat prietena mea? Da. M-a informat? Da. De ce a pariat? De doi ani urmăreşte echipa Montpellier, ea ştia campionatul", le-a spus jucătorul magistraţilor.

În total, 13 persoane au fost puse sub acuzare în cadrul unei anchete privind un meci de handbal aranjat, Cesson - Montpellier din 12 mai, pe fondul pariurilor sportive.

Pariurile incriminate s-au ridicat la 87.880 de euro şi au generat un câştig net de 252.880 de euro. Sume de bani de 40 de ori mai mari decât de obicei au fost plasate în proporţie de 99,4 la sută pe un scor defavorabil echipei Montpellier la pauză, ceea ce a alertat autoritatea franceză în domeniu.

Pariurile au fost efectuate doar în trei zone (Montpellier, Rennes şi regiunea Parisului) şi au fost achitate cash cu câte o sută de euro, ceea ce permite pariorilor să-şi păstreze anonimatul în momentul în care îşi încasează câştigul.

Citeşte şi:

SCANDAL în Franţa. Avocat: Karabatici a pariat, dar nu a trişat

Franţa: 9 jucători de handbal, reţinuţi într-un caz de pariuri ilegale

Nikola Karabatici, starul handbalului francez, a fost pus sub acuzare, marţi seară, la Montpellier, pentru escrocherie în cazul meciului trucat şi pus în libertate, la fel ca şi fratele său Luka, a anunţat avocatul jucătorilor, Jean-Marc Phung, informează Mediafax. @N_P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 44 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 19 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°