Criza financiara internationala din 2008 n-ar fi afectat China, daca economia chineza n-ar fi simtit ca incep sa-i scada clientii externi. Criza a ajuns si acolo, prin ricoseu.
In replica la cele ce se intamplau, n-a fost o problema pentru guvernul chinez sa injecteze 635 miliarde de dolari in 2009, pentru mentinerea capacitatilor de productie.
Injectia a permis reducerea costurilor si sustinerea exporturilor la preturi mai mici, ceea ce in final s-a reflectat in scaderea excedentului comercial, raportat la PIB.
Guvernul de la Beijing si-a reajustat politica economica in 2010, indeosebi pentru a tine sub control inflatia si a limita investitiile imobiliare, reducand totodata importurile. Totusi, scaderea permanenta a valorii exporturilor, indeosebi celor indreptate spre Europa, a continuat sa traga in jos excedentul de cont curent si in 2011.
In 2012, trendul continua sa coboare, investitiile sa stagneze, iar guvernul incearca un nou plan de relansare, fara multe sanse in conditiile economiei centralizate, pentru care ai butoane de tot felul, apesi pe ele cand vrei, dar efectele apar sau nu, dupa cum vor ele.
Cel mai grav este faptul ca, in timp ce excedentul de cont curent scade neintrerupt, guvernul are nevoie de valuta, ca sa finanteze importul de energie si de materii prime.
Competivitate pe baza tehnologiilor moderne
Devine inevitabila intensificarea exporturilor, la care nu se poate ajunge decat prin scaderea preturilor, eventual chiar sub costuri. In economia centralizata, asa ceva este posibil, iar liderii de la Beijing au si dovedit ca nu le prea pasa, atunci cand sunt banuiti de dumping.
Fireste, toate acestea reprezinta partea goala a paharului. Partea plina priveste faptul ca aprecierea cursului de schimb, facuta la nivel de 30% in 2008, a avut totusi un efect r
