In ochii celor care isi freaca mai mereu ecranele mobilelor, o marca a indigentei: omul cu carte e un declasat, un marginal, un paria, spune atitudinea lor; pe cand cel cu gadget - iata tipul prosper, lupul tranzitiei. Ce mai conteaza ca are cateodata subsuorile nadusite si vorbeste de te strange din spate: iPhone-ul tine vartos, la ora actuala, loc si de maniere, si de protocol... Merg aproape zilnic la mica patiserie de peste drum, unde te poti dedulci si bea, totodata, una dintre cele mai bune cafele din zona. In pauzele dintre cursuri, e plin de studenti, avizi sa infulece cate un fursec ori cate o felie de rulada (neverosimil de gustoasa, apropo: un fel de specialitate a casei) si continuand sa vorbeasca tare si insufletit, ca pana a pasi pragul localului. Deunazi am intrat, ca de obicei, dupa cafeaua inerenta. Aveam asupra mea, intre altele, si o carte de Sorin Preda, pe care am rasfoit-o sorbind pe indelete din canita inspumata. Profesorul are, si in Jurnalismul cultural si de opinie, stilul calm si (sper ca nu exagerez) seninatatea epica din reportajele sale. I le-am citit mai intai, redescoperindu-le apoi, pe un plan indepartat, fireste, dupa toate concesiile facute genului, in acest manual, foarte afabil, daca pot spune asa, in comparatie cu modelul sau generic, de regula teribil de anost. Nu stiu cum l-am uitat pe tejgheaua din sticla, intinsa de-a lungul peretelui, transparent si el, filtrand doar trepidatia strazii, nu si spectacolul ei. O zi grea, negresit, cu tot felul de preocupari si urgente. M-am prins abia seara tarziu, cand am vrut sa mai citesc o data despre nevoia de sens, pe care presa, asa sau altfel, o implineste: ia cartea (un imprumut cu temenele din sala de lectura, in fondurile de baza lipsind) de unde nu-i! Ce sa fac? Alerg a doua zi, mai de dimineata, catre locul cu pricina, fiindca mare-i mila lui Dumnezeu, desi imi dau seama bine ca,