Doi medici de la Spitalul Municipal Rădăuţi sunt acuzaţi de malpraxis, pentru că unul dintre aceştia nu ar fi sesizat că o femeie era însărcinată în luna a cincea, iar celălalt ar fi refuzat să opereze o cezariană, în ambele cazuri fiind vorba de aceeaşi pacientă, o femeie de 37 de ani, din Rădăuţi, Mirela Mărioara Sbiera.
La Spitalul Municipal din Rădăuţi au fost înregistrate, ieri, după orele prânzului, două plângeri împotriva medicilor Maria Chifan şi Lilia Bobeico, plângeri formulate de rădăuţeanul Radu Scripcariuc, concubinul unei femei care a născut în urmă cu o săptămână la spitalul din localitate.
În prima dintre acestea, Scripcariuc arată că la începutul anului, la 25 ianuarie, concubina sa, Mirela Mărioara Sbiera, a fost consultată de medicul ginecolog Maria Chifan, după ce femeia avea întârzieri menstruale. După ce medicul i-a prescris un tratament medicamentos, a programat-o la un nou control, după două luni. După această perioadă, în care menstruaţia nu revenise, femeia a fost din nou la doctoriţă, unde i s-a întocmit o altă reţetă pentru continuarea tratamentului. Pentru că nici de această dată nu s-a schimbat nimic, femeia de 37 de ani s-a dus la un alt medic de specialitate, care a constatat, după ecografie, că este însărcinată în luna a cincea.
„Fiind îngrijorat că pe timpul sarcinii concubinei mele i s-a administrat tratament medicamentos cu antibiotice, am fost pentru consultaţii morfologice de specialitate la Iaşi, unde i s-a făcut un ecograf 3D. Rog organele competente să ia măsuri împotriva acesteia, de a ancheta acest caz, de a fi trasă la răspundere pentru malpraxis numita Chifan Maria, deoarece este responsabilă de această sarcină”, astfel îşi încheie Scripcariuc prima petiţie către conducerea spitalului rădăuţean.
„Copilul s-a născut cu fundul şi, stând prea mult timp cu capul în interior, s-a sufocat”
Î