Pe harta virtuală vor fi marcate şi lucrările de anvergură desfăşurate de municipalitate, precum şi durata acestora, dar şi eventualele restricţii în trafic cauzate de unele lucrări neprevăzute, pentru ca astfel locurile cu probleme să poată fi evitate de şoferi. Nu în ultimul rând, braşovenii se vor putea abona şi la un fel de newsletter, astfel că atunci când apar probleme în cartierul lor vor fi înştiinţaţi în timp util.
Pentru a preîntâmpina surprizele neplăcute pe care braşovenii le pot avea în trafic, din cauza unor lucrări de urgenţă sau chiar şi din cauza celor planificate, edilii vor să implementeze pe site-ul primăriei, www.brasovcity.ro, o hartă pe care să fie însemnate toate acestea, dar şi avariile care apar la diferite reţele sau ambuteiajele care se formează în anumite zone. Braşovenii vor şti astfel de ce au rămas fără apă, curent sau ton la telefon şi totodată, de pe această hartă, vor afla şi timpul estimat pentru rezolvarea avariei.
Viceprimarul Răzvan Popa a precizat că orice braşovean poate semnala o avarie apărută direct pe această hartă, fără să mai sune la dispeceratul unui anumit furnizor de utilităţi. „Se va încheia un protocol cu furnizorii de utilităţi şi practic problemele sesizate de cetăţeni vor ajunge la un call-center din cadrul Primăriei, care va funcţiona non-stop, şi care va lua legătura cu dispeceratul respectivei companii. Reprezentanţii furnizorului vor verifica sesizarea, iar dacă se confirmă, aceasta va fi marcată pe respectiva hartă, unde va fi menţionat şi un timp estimativ de rezolvare a acesteia. Marcarea acestor avarii pe hartă nu va fi la liber, pentru a evita unele alarme false şi de aceea totul va trece prin acest filtru al dispeceratului” , a explicat viceprimarul.
Pe harta virtuală vor fi marcate şi lucrările de anvergură desfăşurate de municipalitate, precum şi durata acestora, dar şi eventualele