La încheierea celor două mandate – privilegiate – în funcţia de procuror general, Laura “Cruduţa” Kovesi şi-a făcut bilanţul şi ne-a lăsat o moştenire: pe Daniel Morar, cel care-i va ţine şi locul până când doamna ministru Pivniceru va găsi un candidat potrivit. Sau “mai potrivit” – dacă nu cumva sugestia suficient de străvezie a ambasadorului Gitenstein – cum că cei doi au făcut o echipă care se bucură de încrederea Washingtonului – nu va trebui să fie luată în seamă. Şi operată printr-o simplă rocadă a celor doi corifei ai anticorupţiei, varianta “Monica Macovei”.

În afara dlui Morar, Codruţa Kovesi ne-a mai lăsat ceva: un bilanţ din care reiese cât de multe inculpări a reuşit sistemul pe care l-a condus în cele două mandate. Cifra este, întra-adevăr, impresionantă, dar atâta timp cât nu este pusă faţă în faţă cu condamnările, rămâne neconcludentă. N-a mai introdus în bilanţul său dna Kovesi nici cheltuielile pe care le-au făcut procurorii săi pe parcursul anchetelor. Sigur, când e vorba de justiţie, nu banii contează, dar numărul lor poate fi important, mai ales în vreme de criză. Era interesant, totuşi, să aflăm, cu ce preţ au fost trimişi corupţii în puşcărie. Şi cu ce viteză – pentru că dacă luăm în calcul doar cele trei cauze în care a fost implicat Năstase, orice ministru al Justiţiei – cu excepţia lui Macovei şi Predoiu – s-ar lua cu mâinile de cap. Dar să-l lăsăm pe Năstase, mai ales că toată lumea ştie că Justiţia cea independentă a urmat îndeaproape o directivă (nescrisă, e drept) europeană şi că la Bruxelles se doreau, cu tot dinadinsul, “peşti mari” în năvodul Justiţiei, iar fostul premier fusese chiar nominalizat ca atare. Cineva – nu mai ştiu exact cine – dădea ca model de selecţie şi numire pentru aceste două posturi importante pe cei doi titulari. Probabil, însă, că acel cineva habar n-avea cum s-a făcut de fapt selecţia. Criteriul de bază al