Producătoarea lungmetrajului "Despre oameni și melci", de Tudor Giurgiu, a explicat pentru EVZ ce noutăți a aflat în timpul realizării filmului
Filmul, a cărui distribuție îi include pe Monica Bîrlădeanu, Andi Vasluianu, Andreea Bibiri și Dorel Vișan, a avut premiera în România pe 14 septembrie. Oana Giurgiu a vorbit pentru EVZ și despre viteza melcilor.
Rolul principal feminin
"Nu știu cum a fost evoluția ei ca actriță, dar, la acest film, deși Tudor (Giurgiu – n.r.) o cunoștea de foarte mult timp – lucraseră prima dată la o reclamă la o revistă de prin 1999 și, apoi, la un videoclip pentru trupa La familia - nu s-a gândit imediat la ea pentru rolul Manuelei. Eu am insistat să o vadă la probe pentru că aveam sentimentul că nu găsise cea mai potrivită actriţă pentru rol", detaliază Oana Giurgiu. "Mă gândeam: ești într-o fabrică. Într-o fabrică nu o să prindă un top model. Femeia care trece prin fața muncitorilor trebuie să lase un oftat lung în spatele ei. Trebuie să fie cineva cu o frumusețe foarte corectă, nici foarte aristocrată, nici prea rurală, nici prea provincială. O frumusețe corectă, curată, cinstită. Or, deși ne place să credem că femeile din România sunt foarte frumoase, a fost greu de găsit o divă – păstrând proporțiile - compatibilă cu Câmpulung Muscel (orașul în care se petrece parte din acțiunea filmului – n.r.). Şi Vivi Drăgan Vasile, directorul de imagine al filmului, era la început reticent față de Monica Bîrlădeanu, până când a văzut proba. Şi s-a convins că era perfectă pentru rol. "Eu și Vivi am dus o luptă cu Tudor, el trebuia convins. Și am dus-o până în momentul în care a recunoscut că aveam dreptate", rememorează Oana Giurgiu.
Episodul Angela Similea
"Am mai avut o idee, care nu s-a finalizat. Din păcate, Angela Similea a refuzat micul rol de mamă a Monicăi. Era interesant că semănau puțin", consideră producătoarea.