Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierul miliardar Slapciu nu şi-a declarat contractele cu statul

Publicat in Gorj Domino, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Miliardarul Aurel Slapciu şi-a creat artificial o imagine de om de afaceri onest, care a intrat în politică pentru binele poporenilor. Ajuns conjunctural în Consiliul Judeţean Gorj, prietenul poporului este un businessman cam ipocrit (sau cel puţin aşa e perceput în mediul de afaceri, urmare a mai multor litigii comerciale atât cu persoane fizice, cât şi cu societăţi comerciale). Tot din cauza unor probleme care vizează partea pecuniară, unul dintre asociaţii săi îl vrea exclus din cea mai profitabilă firmă la care deţine părţi sociale. De altfel, şi în postura de consilier judeţean, Slapciu se comportă tot ca în afaceri, adică a fentat un pic legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, prin nedeclararea contractelor derulate de una din firmele sale cu o instituţie finanţată de la bugetul de stat.

Contract cu statul nedeclarat

Miliardarul Aurel Slapciu, validat relativ recent într-un fotoliu de consilier judeţean, pare a fi la fel de făţarnic în politică precum este în afaceri.

Deşi se alăturase iniţial grupului de demisionari din PPDD, la scurt timp după alegerile locale, omul de afaceri s-a retras ulterior după cortina partidului atunci când a realizat că plecarea unora îl poate avantaja. Şi aşa a ajuns paraşutat, din postura de rezervă pe listele partidului, direct în Consiliul Judeţean Gorj. Numai că la intrare, atunci când trebuia să-şi declare interesele, Aurel Slapciu a „uitat” să precizeze şi unul din contractele pe care firma la care este asociat, Preslax SRL, îl derulează cu Spitalul Motru. Este vorba despre un contract încheiat anul trecut, prin negociere directă, pentru furnizarea de produse de panificaţie, a cărui valoare depăşeşte suma de 122.000 de lei. Potrivit legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, Slapciu ar fi trebui să declare acest contract valabil

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 50 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 23 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

TikTok construiește o nouă versiune a aplicației pentru utilizatorii americani

Mediafax acum 55 minute
Informația a fost prima dată raportată de publicația The Information, citând surse anonime, notează Reuters. TikTok a elaborat un plan de a lansa noua versiune a aplicației în magazinele de aplicații din SUA în data de 5 septembrie. Raportul a punct

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 6 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

22°/35°
Iasi
acum

27°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

31°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°