Masa rotundă despre „ştiinţele sociale şi finanţatorii lor“, organizată de Corina Iosif la Conferinţa anuală a Societăţii de Antropologie, a pus în scenă o problemă care ar fi trebuit să aibă şi la noi sute de dezbateri şi zeci de volume bine documentate în spate. Nu are. „Cultura auditului“, care constituie contextul său mai larg, nu este însă (doar) o frustrare, mai mică sau mai mare, a cîtorva universitari visători, ci ne priveşte pe toţi şi de pretutindeni. Şi nu este o simplă poveste de îmi place/nu-mi place!

Se poate vorbi însă, la modul serios, de o cultură a auditului? Se pare că da. Iată şi principalele argumente:

● Are un limbaj sau, poate mai corect, un idiom instituţionalizat de origine anglo-saxonă, pus în evidenţă şi prin „serviciile de traducere“ ale „consultanţilor“ care, de la Bruxelles la Bucureşti, sînt plătiţi pentru a traduce gîndurile beneficiarilor în limbajul finanţatorilor.

● Are un set de norme de „good practice“, cu reguli de includere/excludere care derivă din ele şi mijloace de control şi sancţiune. Expresia lor palpabilă o constituie template-ul şi acele „ritualuri de verificare“ despre care vorbeşte Power.

● Fetişizarea template-ului exprimă şi ideologia acestei culturi, ea plasînd încrederea în proceduri, nu în oameni: in template we trust!

DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertul ● În fine, tot acest eşafodaj se legitimează printr-un set de valori întemeiat într-un nou crez universalist: accountability. O societate democratică de piaţă trebuie să fie eficientă într-un mod transparent pentru toţi, iar pentru aceasta trebuie să fie permanent măsurabilă în mod raţional. De fapt, obligaţia transparenţei se mută de la stat la instituţiile pe care le finanţează. Aţi auzit, de pildă, de POSDRU?

Zilele trecute am sem