Despre istoria Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, în curând octogenar, şi despre activitatea primului său director, dr. Petre Topa, în articolul semnat de dnii prof. dr. Mircea Beuran şi prof. dr. Benone Duţescu.

Actualul Spital Clinic de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, este una din primele şi cele mai reuşite realizări ale asigurărilor sociale din România. Asociaţia patronală proiectase, imediat după Primul Război Mondial, un spital de chirurgie şi mecanoterapie (recuperare), a cărui punere în funcţiune a întârziat însă mai bine de un deceniu, îndeosebi din motive financiare. Terenul pentru construirea spitalului proiectat a fost cumpărat – o parte în 1924, de Casa Centrală a Asigurărilor Sociale, iar o altă parte în 1928, de la Zoe Rosetti-Bălănescu, şi se afla pe Calea Floreasca, colţ cu str. Hatmanul Arbore (de aici, uneori, adresa spitalul este indicată a fi Hatmanul Arbore). În 1930, Casa Centrală a dat însă în funcţiune Spitalul de Chirurgie de pe strada Polizu şi abia doi ani mai târziu avea să intre în funcţiune şi spitalul proiectat cu atâta timp înainte, de pe Calea Floreasca. De mai multă vreme ne preocupă faptul că trebuie să stabilim cu onestitate coordonatele istorice şi destinul social al acestui spital. Dorim, în primul rând, să restabilim adevărul istoric despre începuturile şi etapele reale de dezvoltare ale acestui spital – acum octogenar. În 1993, se organizau „Zilele medicale ale Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti “ (6–8 mai) şi se anunţa, pe ultima pagină a invitaţiei-program, organizarea, în anul următor, a sesiunii ştiinţifice jubiliare consacrate „celei de-a 60-a aniversări a existenţei Spitalului de Urgenţă din Bucureşti, 1934–1994“. Nimic însă din această aserţiune nu avea acoperire istorică şi totul era o gravă eroare. Spitalul de Urgenţă Floreasca împlinise cu doi ani înainte cei 60 de ani de activitate.