Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi cu râie şi păduchi

Publicat in GAZETA de SUD, joi 4 octombrie 2012 ·

Problemele de sănătate ale elevilor au fost identificate de medicii şcolari în urma controalelor întreprinse odată cu începerea cursurilor. În şcolile gimnaziale, au predominat situaţiile cu elevi care au păduchi, fiind înregistrate 292 de cazuri atât în mediul rural, cât şi în cel urban. Surprize de acest fel s-au înregistrat şi la elevii mai mari. La liceu, 46 de elevi au fost identificaţi de medici că se confruntă cu această problemă, care s-a regăsit şi la 37 de copii de grădiniţă.

Trei cazuri de scabie la grădiniţe

La grădiniţele din oraşele doljene, medicii şcolari s-au confruntat şi cu situaţii în care copiii aveau râie. „Au fost identificate trei astfel de cazuri cu scabie printre copiii de vârstă preşcolară, iar măsura a fost de a-i izola şi trata core­spunzător“, a precizat medicul epidemiolog Ştefan Popescu. De altfel, tot scabie s-a găsit şi la şapte elevi de gimnaziu. Medicii apreciază că, spre deosebire de anii anteriori, cazurile cu elevi care au râie sunt mai puţine, însă, dacă elevii nu sunt izolaţi, aceasta se extinde foarte repede. Scabia este extrem de contagioasă şi se răspândeşte rapid în mediile aglomerate, ca spitale, centre de îngrijire, creşe, grădiniţe şi şcoli sau în alte situaţii în care oamenii petrec perioade lungi de timp împreună.

Varicela, în debut

Foarte mulţi elevi au prezentat la controlul medical angină, o inflamaţie a gâtului. 34 de astfel de cazuri au fost în grădiniţe, 104 în şcolile generale şi 33 în liceele din mediul urban. De asemenea, a fost înregistrat şi un caz de varicelă, altă problemă medicală care a făcut ravagii printre elevi în anul şcolar anterior.

Păduchi la elevi au depistat şi medicii din Gorj. Este vorba despre 70 de elevi din clasele I-IV și din școlile din mediul rural. „Astfel de cazuri sunt în fiecare an, mai ales în mediul rural, unde mai apar pro

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 32 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 2 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 6 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°