Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seară, la Realitatea tv, că acuzaţiile de lipsă de transparenţă în procedura de desemnare a noilor şefi ai DNA şi Parchetului General care i-ar fi fost aduse ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, de către secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, nu sunt fondate întrucât legea care reglementează aceste aspecte a fost respectată.
‘Nu ştiu dacă există sau nu scrisoarea. Întrebarea este ce înseamnă mai multă transparenţă? Ce se poate face pentru mai multă transparenţă decât că îi prezentaţi (pe candidaţi – n.r.) la televizor şi că şi-a depus cine a vrut dosarul şi că din comisia care examinează fac parte un procuror de la DNA şi unul de la Parchetul General? Ce înseamnă mai multă transparenţă? Înseamnă cumva că dacă nu îl desemnaţi pe Morar înseamnă că nu sunteţi transparenţi? Dacă nu îl desemnăm pe domnul Morar nu suntem transparenţi, atunci în regulă. (…) Noi avem o lege, legea în baza căreia au fost numiţi domnul Morar şi doamna Kovesi. Nu a schimbat-o nimeni de atunci. Dacă atunci era bună, bănuiesc că şi acum este bună. Nu s-a atins nimeni de ea. Sau când era vorba de Morar şi de Kovesi legea era bună şi acum nu mai este?’, a spus primul-ministru.
Victor Ponta a adăugat că în situaţia în care preşedintele Traian Băsescu nu este mulţumit de propunerile pe care le va înainta ministrul Justiţiei, va putea să le respingă. ‘Transparenţa a fost totală. Dacă domnul Băsescu nu este mulţumit de propunerile doamnei Pivniceru, sigur le va respinge sau CSM-ul va da un aviz negativ. Mai multă transparenţă şi mai multă înţelegere, eu nu îmi dau seama ce ar putea…Eu am încurajat-o pe doamna Pivniceru să discute cu domnul preşedinte’, a spus premierul.
AGERPRES.ro
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seară, la Realitatea tv, că acuzaţiile de lipsă de transparenţă în procedura de desemnare a n