Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A înviat Marica » Unul dintre liderii ”naţionalei” este apt de joc pentru dubla de foc, cu Turcia şi Olanda

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 4 octombrie 2012 ·

Atacantul care tocmai a împlinit 27 de ani a început antrenamentele cu Schalke. E complet refăcut după ruptura musculară suferită la piciorul drept

Veşti bune pentru Victor Piţurcă şi pentru "tricolori". Ciprian Marica, 27 de ani marţi, a reînceput antrenamentele cu Schalke după problemele medicale la piciorul drept, ce păreau să-l ţină departe de gazon pentru dubla "tricolorilor", cu Turcia (12 octombrie) şi cu Olanda (16 octombrie). Atacantul, cu o evoluţie apreciată în startul preliminariilor pentru Mondialul din 2014, a fost şi la Belgrad, la recuperare, la Marijana Kovacevici, femeia-vraci devenită celebră pentru că vindecă sportivii în timp-record.

Chiar de ziua lui, Marica a revenit la pregătirile echipei lui Huub Stevens, însă n-a fost reţinut pentru meciul de aseară cu Montpellier, din Champions League. De azi intră în programul formaţiei şi va fi păstrat în lot în perspectiva meciului din Bundesliga, de sîmbătă, cu Wolfsburg.

"Mă simt bine, am avut mult de tras din cauza accidentării din partida cu Andorra. Dar sînt fericit că acum totul este OK. A fost cea mai bună veste pentru ziua mea, îmi doresc să fiu sănătos şi să pot juca fotbal. Acest lucru mă împlineşte", a declarat ieri Marica pentru Gazeta Sporturilor. În minutul 54 al meciului cu Andorra, pe 11 septembrie, Ciprian a fost nevoit să părăsească terenul suferind o ruptură fibrilară, apoi s-a simţit mai bine, a intrat la antrenamentele lui Schalke şi a recidivat, alegîndu-se cu o ruptură musculară.

3 goluri în 4 meciuri a înscris Marica în acest sezon în toate competiţiile în 318 minute jucate: două pentru Schalke şi unul pentru "tricolori", în Estonia

"Sper ca problemele cu accidentările să fi trecut, mă concentrez doar pe antrenamente, încerc să mă gîndesc doar la a juca fotbal, nu la a-l privi de pe margine"

Ciprian Maric

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 14 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 55 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 43 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 18 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 36 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 29 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°