Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grupul Anchor investeşte 50 milioane euro în reamenajarea Plaza şi Bucureşti Mall

Publicat in Curierul, joi 4 octombrie 2012 ·

Dezvoltatorul imobiliar Anchor Grup va investi 50 de milioane de euro pentru extinderea şi reconfigurarea celor două mall-uri deţinute în Bucureşti, Plaza România şi Bucureşti Mall.

Reamenajarea şi reconfigurarea celor două centre comerciale va creşte cu până la 20% suprafaţa închiriabilă. Investiţiile alocate pentru acest proiect vor atinge 50 mil euro, astfel încât valoarea totală a investiţiilor Anchor Grup în România se va ridica la peste 350 milioane euro. Fondurile vor proveni din surse proprii, dezvoltatorul beneficiind de sprijinul grupului de investiţii turc Fiba Holding.

În urma investiţiilor, spaţiile închiriabile cumulate ale Plaza România şi Bucureşti Mall vor depăşi 100.000 metri pătraţi. "Nu este vorba despre o simplă renovare, ci despre o primă transformare majoră a unui proiect de retail, parte din strategia de dezvoltare a companiei pentru următorii 5-10 ani. În urma acestor investiţii cele două mall-uri vor depăşi 100.000 de metri pătraţi suprafaţă închiriabilă. Anchor Grup va deţine aproximativ 25% din suprafaţa premium de retail din Bucureşti", a declarat, într-o conferinţă de presă, Ali Ergun Ergen, directorul executiv al Anchor Grup.

El a menţionat că intenţia dezvoltatorului este de a transforma Plaza Mall, amplasat pe Bulevardul Timişoara, într-un centru destinat în special activităţilor recreative, astfel că în mall va exista o zonă extinsă de entertainment. "Plaza România va beneficia de unul dintre cele mai mari parcuri de distracţii indoor din Estul Europei. De asemenea, vom îmbunătăţi mixul de chiriaşi, prin atragerea unor nume noi în mall. Ne vom axa în special pe clienţii din zona în care este amplasat centrul comercial şi mai puţin pe atragerea de clienţi din alte zone din Bucureşti. La Bucureşti Mall ne vom axa mai mult pe zona de fashion. Vrem să facem din cele două mall-uri o destinaţie pentru 7 zile din 7 şi nu

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 8 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°