Lucian Anghel, şeful Bursei de Valori Bucureşti, a fost numit în poziţia de preşedinte al Directoratului şi Director General al BCR Pensii, potrivit unui comunicat al Băncii Comerciale Române.
Numirea domniei sale va deveni efectivă odată cu aprobarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
La începutul lunii iulie, Simona Diţescu a părăsit funcţia de CEO al societăţii de administrare a pensiilor private din grupul BCR.
Demisia domniei sale a venit după ce CSSPP a amendat, în mai, directoratul BCR Pensii, unul dintre motive fiind constatarea unor nereguli la raportarea tranzacţiilor bursiere. La acea dată, Comisia a sancţionat-o pe Simona Diţescu cu o amendă contravenţională de 7.000 lei.
E.V. Lucian Anghel, şeful Bursei de Valori Bucureşti, a fost numit în poziţia de preşedinte al Directoratului şi Director General al BCR Pensii, potrivit unui comunicat al Băncii Comerciale Române.

E.V.