● Marina Abramović. The Artist Is Present de Matthew Akers; ZonaD – studio Paradis Serial.
Ferestrele de la ZonaD (un spaţiu nou pentru cercetare în dans contemporan, deschis de Fundaţia „Gabriela Tudor“ cu sprijinul AFCN şi CNDB), de fapt nişte pereţi-uşi) dau într-o minusculă curte interioară, mărginită de un zid înalt. Dacă n-aş avea nici un strop de poezie (sau dacă aş avea foarte multă), aş zice că dau direct în zid. Priveliştea e de o frumuseţe incitantă. Ferestrele se deschid generos, pentru a ascunde un mister dincolo de peretele acoperit cu puţină iederă. Înăuntru, pe ecranul imens, Marina Abramović îşi citeşte Manifestul: „un artist nu trebuie să se transforme într-un idol“.
DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida Despre tigri şi frică Cînd sufletul se scurge din sticlă Marina e un icon al artei contemporane, „bunica performance-ului“, cum îşi spune cu ironie. O femeie frumoasă (în film are 64 de ani), nu după canoanele modelling-ului – deşi trupul ei longilin şi filiform ar putea întruni coordonatele imposibile ale designerilor –, ci după cele vechi, de la facerea lumii. Cu ochii mari, adînci, buzele senzual-cărnoase şi nasul lung, Marina pare scoasă direct din „Cîntarea cîntărilor“. O femeie uimitoare, cu o charismă dezarmantă, obraznic de temerară (se descrie „neînfricată“). Filmul o urmăreşte într-un perioadă-cheie a existenţei – pregătirea pentru retrospectiva creaţiei sale performative la MoMA, centrul mondial al artei contemporane. Şase luni în care viaţa şi performance-ul au fost acelaşi lucru. Oricum, pentru Marina nu a existat niciodată o graniţă între ele. Unele dintre performance-urile ei au atins limite ale rezistenţei fizice sau i-au pus viaţa în pericol. În Rhytm 0 (1974), lăsa la îndemîna spectatorilor 72 de obiecte, inofensive, dar şi unele periculoase: un to
