Executorul judecătoresc Gelu Coman a fost achitat de magistrații Curții de Apel Galați, fiindu-i aplicată o amendă administrativă în cuantum de o mie de lei. De asemenea, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. Soluția nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Coman a fost judecat pentru că ar fi condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice şi a provocat un accident. Evenimentul rutier în urma căruia executorul judecătoresc Gelu Coman a ajuns să fie cercetat şi ulterior trimis în judecată, datează din aprilie 2011. Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, dată fiind calitatea inculpatului.
Potrivit anchetatorilor, executorul se afla la volanul maşinii personale, când a acroşat două autoturisme parcate în faţa noului sediu al Tribunalului Vrancea. La faţa locului au venit poliţiştii, care l-au testat pe şofer. S-a constatat că acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Executorul judecătoresc Gelu Coman a fost achitat de magistrații Curții de Apel Galați, fiindu-i aplicată o amendă administrativă în cuantum de o mie de lei. De asemenea, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. Soluția nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Coman a fost judecat pentru că ar fi condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice şi a provocat un accident. Evenimentul rutier în urma căruia executorul judecătoresc Gelu Coman a ajuns să fie cercetat şi ulterior trimis în judecată, datează din aprilie 2011. Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, dată fiind calitatea inculpatului.
Potrivit anchetatorilor, executorul se afla la volanul maşinii personale, când a acroşat două autoturisme parcate în faţa noului sediu al Tribunalului Vrancea. La faţa locului au venit pol