În UE: un psiholog la 1.500 de persoane. În România, este unul la 11.000
Europa e deprimată. Şi cei mai deprimaţi sunt europenii salariaţi, demonstrează studiul Ipsos MORI realizat pentru European Depression Association (EDA). Studiul a fost realizat pe un grup de 7.000 de salariaţi din şapte ţări: Marea Britanie, Germania, Italia, Danemarca, Turcia, Spania şi Franţa. Potrivit EDA, depresia reprezintă o problemă de sănătate mintală majoră mai ales la persoanele active pe piaţa muncii. 30 de milioane de cetăţeni europeni trec printr-un episod de depresie de-a lungul vieţii. 20% dintre persoanele interogate au fost diagnosticate cu depresie. Ceea ce înseamnă că un european din zece a fost nevoit să-şi ia concediu medical din cauza acestei boli. Printre cei mai depresivi, potrivit datelor colectate de acest sondaj, sunt germanii (61%), urmaţi de danezi (60%) şi britanici (58%). EDA atrage atenţia că depresia este o boală costisitoare. Astfel, costurile se ridică la 92 milioane de euro în 2010 la nivelul Uniunii Europene, generate de pierderile de productivitate cauzate de absenţa, respectiv concedii medicale, sau de prezenţa la locul de muncă, dar cu randament mult diminuat din motive de boală.
Din nefericire, românii sunt şi ei din ce în ce mai deprimaţi. Specialiştii spun că la noi depresia este mai frecventă decât diabetul. Mai vulnerabile sunt femeile între 20 şi 40 de ani. Dar în ultimii doi ani, din cauza prelungirii crizei cu tot cortegiul de necazuri, procentele tind să se egalizeze între femei şi bărbaţi. Mai grav este că, în timp ce restul europenilor pot să se trateze pentru că au acces la consultaţii psihologice, la noi acestea sunt considerate un lux. În Europa există un psiholog la 1.500 de persoane. În România, este unul la 11.000 de pacienţi. Psihologii atrag atenţia că încet dar sigur depresia se generalizează şi tindem să devenim un pop