Primăria Codlea a câștigat în data de 26 septembrie prin hotărâre definitivă terenul pe care SC Prescon l-a "împrumutat” în 2003, potrivit
codlea-info.ro.
De fapt, încrengătura și interesele care au primat la acea vreme, pe când PRESCON SA sub comanda lui Ioan Neculaie își aranja tot ce mișcă în județ, s-au răsfrânt și asupra primăriei din Codlea. Aparent, contractul de concesiune era în regulă. Prescon primea peste 9600 m2 de teren lânga terenul de fotbal, fost teren al SC Măgura SA (teren care în urma lichidării fabricii a revenit primăriei și SC Prescon pentru recuperarea unor datorii), obligându-se să construiască vestiare, tribune etc. ,,…respectiv este amenajat doar un teren de fotbal, tribuna nu este amenajată corespunzător și nici grupurile sanitare, nu s-au amenajat terenuri de tenis, terenul de handbal, vestiarul, iar pe parte din terenul concesionat se afla construit gaterul. Mai mult, nu numai ca aceste obligatii nu au fost indeplinite, dar parata in loc sa demareze lucrarile respective, a diminuat si suprafata bazei sportive urmare a unui contract de schimb, vestiarele au fost demolate construind in loc un gater (fila 18 dosar 15796/2008)”, scrie codlea-info.ro.
Nu numai că acestea nu s-au realizat niciodată. Actuala administrație a considerat că trebuie să își recupereze terenurile date în folosință, de care cei care le-au preluat și-au bătut joc, iar verdictul dat în data de 26 este primul dintr-o serie de verdicte favorabile pe care primăria prin persoana primarului și-au propus să le primească în instanță. Urmează ca suprafeței să i se dea o destinație printr-o hotărâre de Consiliu Local.
Primăria Codlea a câștigat în data de 26 septembrie prin hotărâre definitivă terenul pe care SC Prescon l-a "împrumutat” în 2003, potrivit
codlea-info.ro.
De fapt, încrengătura și interesele care au prim