Vineri, vremea va fi predominant frumoasă şi se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu precădere în sud şi sud-est.
Vineri, 5 octombrie, cerul va fi parţial noros în extremitatea de nord a ţării şi variabil senin în rest, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, mai scăzute în depresiuni, până la 3…4 grade. Izolat, în orele dimineţii, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.
La Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 11…13 grade.
La munte, vremea va fi predominant frumoasă şi se va menţine caldă pentru începutul lunii octombrie. Cerul va fi parţial noros în nordul Carpaţilor Orientali şi variabil la senin în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.
Vineri, vremea va fi predominant frumoasă şi se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu precădere în sud şi sud-est.
Vineri, 5 octombrie, cerul va fi parţial noros în extremitatea de nord a ţării şi variabil senin în rest, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, mai scăzute în depresiuni, până la 3…4 grade. Izolat, în orele dimineţii, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.
La Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în ju