CFR Cluj n-a murit, adică n-a luat-o spre locul unde „nu-i nici întristare, nici durere”, ci a pierdut logic şi demn în faţa unui colos. Ca unul care dăduse pronosticul 2-1 pentru CFR, vă mărturisesc că m-am bucurat enorm la primul gol, la cel de-al doilea începusem să fac calcule financiare (la 2-1, scor exact, cota era de 17!), însă când Van Persie a rezolvat cazul, nici eu n-am simţit vreo durere. Cât despre întristare, nici vorbă, din moment ce Clujul continua să joace fotbal, chiar dacă sub presiunea unui Manchester care, ca orice echipă cu pedigree, nu ştie să facă nici un fel de concesii. Au suferit doar în prelungiri, când zău că lovitura de cap impecabilă a lui Bastos merita să se transforme într-un gol englezesc, aşa cum fusese mai devreme cel al lui Van Persie, cu menţiunea că pentru a înscrie cu umărul, atunci când ratezi lovitura cu capul, îţi trebuie mai degrabă baftă chioară decât ştiinţă a jocului. Sigur că putem divaga la infinit pe tema clasică baftă-ghinion, ba chiar să folosim şi tiparul ăla cu „norocul ţine cu cei puternici” ori pe celălalt: „norocul ţi-l faci cu mâna ta”. Nu stau în picioare. Tot alaltăieri, am văzut echipe mici, presupus slabe, cu care norocul a ţinut într-o neştire. Celtic a dat un gol de tot hazul la Moscova: portarul a respins uluitor un şut al uni scoţian, numai că mingea s-a lovit apoi de propriul fundaş, de unde a ieşit mândreţe de autogol. Cât despre Bate Borisov, ce să mai vorbim: Bayern a avut două bare şi vreo cinci-şase mingi care au trecut la câţiva centimetri de bare. Revenind la ai noşti şi la grupa lor, să observăm că şi după etapa a doua suntem tot calificaţi, de pe locul 2, iar următoarele două meciuri sunt contra turcilor, care sunt în mod evident cei mai slabi din grupă, dovadă faptul că în 180 de minute n-au reuşit să înscrie nici măcar o dată. Cu o victorie la Cluj şi un egal în Turcia suntem ca şi cal