"Sunt fericit că am avut un iepuşaş pe care mi l-au salvat pompierii. Pentru mine este tot ce este important, restul se repară!", ne-a declarat Cosmin Sulea. La două zile după incendiu, el de-abia a apucat să-şi adune câteva haine, strictul necesar din apartamentul care până acum putea să-i spună casă. Are însă grijă ca ochii din cap de Zuzu, alături de care s-a mutat în casa iubitei sale.
Aproximativ 640 de persoane au fost afectate de incendiul produs marţi în complexul Confort City, în urma căruia au fost distruse aproape în totalitate 24 de apartamente, aflate la mansardă, iar majoritatea celor de la etajul 10 au suferit daune serioase.
Pentru lichidarea incendiului au intervenit, în total, 31 de autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 10 autospeciale pentru lucru la înălţime, patru ambulanţe SMURD, cinci autospeciale de descarcerare, trei motopompe remorcabile (pentru alimentare cu apă), şase autocamioane de intervenţie (pentru transportul buteliilor de aer comprimat). La stingerea incendiului au participat, în total, aproximativ 200 de pompieri militari, care au acţionat cu 57 de mijloace de intervenţie.
"Sunt fericit că am avut un iepuşaş pe care mi l-au salvat pompierii. Pentru mine este tot ce este important, restul se repară!", ne-a declarat Cosmin Sulea. La două zile după incendiu, el de-abia a apucat să-şi adune câteva haine, strictul necesar din apartamentul care până acum putea să-i spună casă. Are însă grijă ca ochii din cap de Zuzu, alături de care s-a mutat în casa iubitei sale.
Aproximativ 640 de persoane au fost afectate de incendiul produs marţi în complexul Confort City, în urma căruia au fost distruse aproape în totalitate 24 de apartamente, aflate la mansardă, iar majoritatea celor de la etajul 10 au suferit daune serioase.
Pentru lichidarea incendiului au intervenit, în total, 31 de au