Confruntată cu o puternică scădere a popularităţii (mai puţin de un francez din trei o apreciază), Valérie Trierweiler, partenera de viaţă a preşedintelui François Hollande îşi face mea culpa într-un lung interviu acordat principalului ziar de provincie din Hexagon. Prima doamnă a Franţei revine pe larg asupra controversei stârnite în iunie, când a trimis pe Twitter un mesaj de sprijin în favoarea adversarului doamnei Ségolène Royal, la legislative, precedenta parteneră a lui Hollande.
"Acel mesaj pe Twitter a fost o eroare, pe care o regret şi acum. E ceva ce nu se va mai repeta". Încă de la bun început, Valérie Trierweiler acceptă să-şi facă mea culpa în lungul interviu acordat cotidianului regional Ouest France. Prima doamnă a Franţei a conştientizat într-un final, la patru luni după instalarea lui François Hollande la Elysée, că este şi ea o personalitate, o femeie publică. "Nu realizasem măsura exactă a ceea ce înseamnă asta", recunoştea ea în interviul acordat ziariştilor din provincie.
Apropo de statura ei de primă doamnă, Valérie Trierweiler spunea nu demult că e "o funcţie desuetă". În acest context, ea refuză să fie doar "decorativă", cum au fost mai toate predecesoarele ei. După patru luni alături de şeful statului, fosta jurnalistă acceptă totuşi să facă un pas înapoi, un compromis. Cert, ea îşi păstrează o cronică literară la celebra revista Paris Match, dar renunţă la proiectul de a face o emisiune pe D8, un nou canal de televiziune lansat în aceste zile. "Înţeleg că unii şi-ar pune întrebări, ar putea fi şocaţi de faptul că iubita preşedintelui lucrează la o televiziune", spunea cea care acum câteva luni anima o emisiune pe acelasi post. Semnătura săptămânală la Paris Match şi-o păstrează, ca să-i poată întreţine, parţial, pe cei trei copii pe care-i are dintr-o precedentă relaţie. O indepedenţă financiară la care pare că ţine morţiş.