Antrenorul Petrolului, Mircea Rednic a făcut o radiografie a primelor 10 etape, scurse din acest campionat, recunoscând că "în ciuda programului greu, nu mă aşteptam să fim pe minus în clasamentul adevărului". "Puriul" simte că un rezultat negativ la Constanţa, cu Viitorul - "altul decât prima victorie în deplasare" ar putea să-i "mişte" locul, fiind însă convins că pentru echipa sa poate urma o perioadă cu rezultate mult mai bune. "Am scăpat de partidele considerate dificile, avem acum 7 meciuri cu echipe mai mici, care, dacă jucăm la valoarea noastră, nu trebuie să ne pună probleme. Deocamdată, cel mai important este să batem la Constanţa, apoi vom merge din aproape în aproape", a spus Rednic în conferinţa de presă de ieri.
Petrolul va pleca astăzi spre Constanţa fără Marian Cristescu, unul dintre titularii obişnuiţi ai echipei, care s-a accidentat în partida cu . El se adaugă lui Grecu, Alcenat şi Cojocnean, şi ei cu probleme medicale. "Sunt mai mulţi care acuză oboseala, Achim şi Marinescu fiind şi ei pe această listă. Sper să terminăm cu bine meciul de la Viitorul şi apoi să-i refacem complet. La Achim nu am soluţie de înlocuire, pe flancul drept, iar Marinescu a fost cel mai în formă al nostru, în ultimele meciuri" .
Antrenorul Petrolului, Mircea Rednic a făcut o radiografie a primelor 10 etape, scurse din acest campionat, recunoscând că "în ciuda programului greu, nu mă aşteptam să fim pe minus în clasamentul adevărului". "Puriul" simte că un rezultat negativ la Constanţa, cu Viitorul - "altul decât prima victorie în deplasare" ar putea să-i "mişte" locul, fiind însă convins că pentru echipa sa poate urma o perioadă cu rezultate mult mai bune. "Am scăpat de partidele considerate dificile, avem acum 7 meciuri cu echipe mai mici, care, dacă jucăm la valoarea noastră, nu trebuie să ne pună probleme. Deocamdată, cel mai important