Stimate domnule redactor-şef,

Dragi prieteni,

Fac apel la generozitatea domniilor voastre şi la îndelunga noastră relaţie de colaborare, rugîndu-vă să publicaţi următoarea dezminţire:

În nr. 373 din 13 aprilie 2011 al Dilemei vechi, am publicat un articol despre întîlnirea avută la 26 martie cu publicul braşovean la Librăria Okian. Ceasul rău şi buclucaşa-mi predispoziţie ludică m-au împuns evocativ către o afirmaţie risca(n)tă. Povesteam atît publicului din librărie, cît şi cititorilor rubricii „Ce mi se-ntîmplă“, circumstanţele care m-au determinat ca, prin 1976-1977, să-mi adaug „C“-ul, adică iniţiala paternă, la numele de gazetar. Pînă atunci, din 1969, cînd am debutat în revista Pe-un picior de plai a Liceului 39, semnasem simplu, Dan Mihăilescu, cîteva zeci de articole în presa studenţească.

Memoria mi-a jucat o festă: aveam în faţa ochilor o pagină a revistei braşovene Astra din 1977, cu nişte versuri ceauşiste (reţinusem eu) semnate Dan Mihăilescu, iar cineva mi-a spus că autorul este profesor de estetică la Braşov şi că ar fi scris inclusiv despre simbolismul cromatic, adică exact unul dintre subiectele care mă preocupau şi pe mine atunci, devenit capitol în volumul meu de debut din 1982, Perspective eminesciene. Fireşte că, după 35 de ani, nu am avut nici cea mai mică intenţie de a fabula şi, cu atît mai puţin, de a aduce cuiva vreo ofensă. Doar că, fiind frecvent întrebat, de-a lungul vremii, de ce m-am fandosit cu iniţiala respectivă, am considerat oportun să dau explicaţia reală.

Ei bine, am greşit. În nr. 395 din 14 sept. 2011 al Dilemei vechi, a apărut o întîmpinare a „prof. dr. Dan Mihăilescu“ din Braşov, 82 de ani, „membru USR“, unde referinţele cu pricina mi se taxau drept „scorniri“. Dl profesor nu a scris niciodată versuri ceauşiste pe prima pagină a Astrei. Bun, mi-am spus că, de vreme ce DM şi-a văzut publicat cu