Într-un puseu de preocupare gospodărească, mi-am achiziţionat, zilele trecute, o maşină de înşurubat/deşurubat electrică, numită, oficial, „şurubelniţă cu acumulatori BAS 48“. Un instrument de concepţie nemţească, foarte util, nimic de zis. Parcurgerea instrucţiunilor în limba română (cele în engleză fiind, surprinzător, absente din pachetul tehnic!) s-a dovedit însă o aventură culturală şi lingvistică, demnă de toată analiza. Nu ştiu cine realizează traducerile acestor manuale, dar, cu siguranţă, e vorba despre nişte oameni inventivi. Chiar prima frază din text (ulterioară unei apelaţii destul de confuze în sine: „Dragă client“) stîrneşte emoţii de construcţie gramaticală, complet impredictibile atunci cînd iei simpaticul pistolet de strîns şuruburi în mînă: „Această şurubelniţă cu acumulatori este construită în conformitate normelor europene şi normele germane (sic) de securitate a aparatelor şi produselor“. Erorile (virgula între subiect şi predicat, dezacordurile flagrante, redactarea greşită a unor cuvinte româneşti ori inadecvarea terminologică) sînt atît de frecvente, încît nu ar avea nici un rost să le înşir aici. De altfel, să fim oneşti, nu ele tulbură neapărat în momentul în care citeşti recomandările de utilizare ale unui aparat.

Exotismele – cum să le spun? – culturale ale traducerii (textului original?) constituie totuşi un deliciu imposibil de trecut cu vederea. O descriere a iconografiei folosite în manual capătă, de pildă, în redactarea românească, un umor involuntar irezistibil: „Semne de avertizare generale, (sic) avertizează (sic) asupra pericolelor posibile pentru a le acorda atenţie şi evita (sic). Sînt reprezentate prin texte de avertizare (sic) sau siombolului (sic) care dacă nu sînt respectate pot duce la daune ale omului sau ale maşinii“. Răvăşit de discursul à la Rică Venturiano, te manifeşti, prin urmare, se înţelege, cu toată t