Desigur întrebarea poate fi categorisită ca retorică şi în mare măsută chiar este. Situaţia actuală este notorie. Oltchim are capital negativ şi datorii de 600 milioane euro (eventualele diferenţe chiar nu contează), nu numai către stat - acţionar prin AVAS şi, indirect, către Electrice, Exim-bank şi CEC Bank, entităţi cu capital de stat -, dar şi către Banca Transilvania, BCR alţi furnizori de bunuri şi servicii şi către unii clienţi, care au plătit marfa în avans.
Cele trei posibile căi de urmat au fost deja invocate: falimentul, în urma căruia toată lumea pierde, reorganizarea pentru a funcţiona numai cu secţiile care au toate condiţiile de funcţionare şi pot funcţiona cu profit sau întregirea complexului întegrat cu Arpechim Piteşti. Dacă eliminăm falimentul, care nu este favorabil nimănui, rămân numai două variante. Ce aş face eu dacă aş fi patron? Aş începe cu ce se poate în mod sigur şi independent. Repornirea secţiilor care pot funcţiona. Desigur, numai după ce m-am asigurat că pot face asta, înţelegându-mă cu creditorii. Pornind de la ideea că aceştia nu vor acţiona în detrimentul propriului interes, adică au acceptat renegocierea şi reeşalonarea datoriilor, aş trece la aplicarea măsurilor de eficientizare a activităţii secţiilor viabile. Dar mai întâi, plata salariilor restante trebuie făcută în concordanţă cu activitatea concretă. De la data opririi de facto a producţiei, plata trebuie făcută la nivel de şomaj tehnic, adică 75% din salariul de bază, fără sporuri. A doua măsură este analizarea cu maximă exigenţă a numărului de salariaţi necesari pentru desfăşurarea în bune condiţii şi în deplină siguranţă a activităţii. Experienţa mea personală îmi permite, fără să văd la faţa locului, să afirm că personalul este supradimensionat în fiecare secţie şi în centrală. Ştiu, de exemplu, că la fiecare secţie funcţionează echipe de întreţinere şi reparaţii.
