Propunerea aparţine Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi a fost transmisă de primarul Neculai Onţanu tuturor agenţilor economici care comercializează băuturi alcoolice în perimetrul delimitat de următoarele şapte artere de circulaţie aflate în jurul stadionului: Piaţa Eudoxiu Hurmuzache, Şoseaua Mihai Bravu, Strada Vatra Luminoasă, Bulevardul Pierre de Coubertin, Şoseaua Pantelimon, Bulevardul Chişinău şi Bulevardul Basarabia.
De la dispoziţia edilului sectorului 2 sunt exceptate unităţile de alimentaţie publică care au şi funcţiuni de cazare turistică şi cele care au aranjamente privind organizarea unor evenimente stabilite anterior, respectiv nunţi, botezuri, aniversări de zile festive etc.
Cadrele Poliţiei Locale a Primăriei Sectorului 2 vor verifica respectarea măsurilor de interzicere a comercializării băuturilor alcoolice, iar cei găsiţi în neregulă vor fi sancţionaţi cu amenzi contravenţionale cuprinse între 500 - 1500 lei şi suspendarea funcţionării spaţiului comercial între 10 şi 30 de zile.
Propunerea aparţine Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi a fost transmisă de primarul Neculai Onţanu tuturor agenţilor economici care comercializează băuturi alcoolice în perimetrul delimitat de următoarele şapte artere de circulaţie aflate în jurul stadionului: Piaţa Eudoxiu Hurmuzache, Şoseaua Mihai Bravu, Strada Vatra Luminoasă, Bulevardul Pierre de Coubertin, Şoseaua Pantelimon, Bulevardul Chişinău şi Bulevardul Basarabia.
De la dispoziţia edilului sectorului 2 sunt exceptate unităţile de alimentaţie publică care au şi funcţiuni de cazare turistică şi cele care au aranjamente privind organizarea unor evenimente stabilite anterior, respectiv nunţi, botezuri, aniversări de zile festive etc.
Cadrele Poliţiei Locale a Primăriei Sectorului 2 vor verifica respectarea măsurilor de inter