Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„România este un paradis al infractorilor din domeniul informatic”

Publicat in Gorj Domino, vineri 5 octombrie 2012 ·

Aproximativ 150 de procurori, judecători, polițiști, reprezentanți ai Serviciilor Secrete Americane, precum și specialiștii ai companiilor care se ocupă cu transferul electronic de bani sau comerțul electronic, participă la o conferință în domeniul criminalității informatice, care se desfășoară la Târgu-Jiu, în perioada 4-5 octombrie. Printre aceștia se numără și Darren Wait, șeful Serviciile Secrete Americane de la București.

Darren Wait a declarat că sentințele pronunțate de instanțele de judecată asupra infractorilor din domeniul informatic sunt prea blânde în România, astfel încât țara noastră s-a transformat într-un adevărat paradis al acestor persoane care comit fărădelegi: „Sunt mulțumit de sentințele date în Statele Unite, iar instituțiile transmit mesajul corect prin aplicarea pedepsei maxime. Ceea ce trebuie să ne îngrijoreze este de ce inculpații trebuie trimiși în Statele Unite pentru a primi pedepse maxime și nu știu de ce nu se poate aplica acest lucru aici; acest lucru trimite un mesaj greșit către comunitatea infractorilor și transformă România într-un paradis al infractorilor din domeniul informatic”.

Șeful Serviciilor Secrete al SUA de la București a spus că mesajul care trebuie transmis către infractori este acordarea de pedepse aspre: „O modalitate de a combate acest fenomen este acordarea de pedepse foarte mari, astfel încât să se transmită un mesaj infractorilor să nu mai comită astfel de pedepse. Pe baza experiențelor de investigații știm că indivizii care acționează în această comunitate au abilități tehnice și sunt inteligenți. Procurorii și judecătorii trebuie să transmită mesajul corect și pot transmite mesajul corect prin aplicare de sentințe mai dure. Acestea sunt recomandările noastre, din punct de vedere al legislației americane”.

Conferință internațională recunoscută

Florin Encescu, președintele Tribunal

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 49 minute
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 3 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

NATO anunţă o ”consolidare a prezenţei militare” la Marea Baltică după ruperea cablului electric EstLink 2. Estonia lansează o misiune militară de patrulare pentru a apăra cablul EstLink 1

News.ro acum 54 minute
NATO îşi va ”consolida prezenţa militară” la Marea Baltică, anunţă vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Mark Rutte, iar Estonia a lansat misiuni de patrulare pe mare pentru a-şi apăra conexiunea electrică cu Finlanda, la două zile du

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum o ora
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 4 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, la Guvern pentru discuţii cu premierul Marcel Ciolacu pe Ordonanţa trenuleţ

HotNews acum 53 minute
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a ajuns vineri la Guvern pentru discuţii cu premierul privind măsurile din Ordonanţa trenuleţ ce urmează să fie adoptată în perioada următoare. În urma discuţiilor, va fi organizată şi o şedinţă a coaliţiei. Noul

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 3 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

VIDEO Încă un accident grav pe DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță

Botosani News acum 2 ore
Încă un accident grav pe drumul național DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță. Accidentul a avut loc vineri, în a treia zi de Crăciun, pe raza localității Adjud, după ce joi trei per

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°