Sarbatorile Iasului au atras atentia a sute de comercianti din tara. Municipalitatea a transmis ca nu se inregistrasera solicitari de la comercianti din strainatate, cei inscrisi pana ieri fiind romani. Alesii locali estimau ca pana la sfarsitul zilei de ieri, urmau sa se mai inscrie cateva zeci de agenti economici. Din numarul total de comercianti ce vin sa-si expuna produsele pe strazile Iasului, incepand din weekend-ul acesta, cei mai numerosi sunt comerciantii de blanuri si produse de marochinarie. Astfel, 111 comercianti vor vinde blanuri, 70 s-au autorizat pentru comercializarea produselor de artizanat, 34 vor vinde obiecte religioase, iar 41 vor scoate la vanzare produse alimentare. "La Sarbatoarea Vinului, atmosfera va fi asigurata de produsele a 12 agenti comerciali, iar alti sase comercianti urmand sa monteze echipamente in parcul de distractii. Pana in prezent, au fost inchiriati 5600 metri patrati de teren, instalarea comerciantilor urmand a fi permisa incepand cu data de 7 sau 8 octombrie", a precizat viceprimarul Mihai Chirica. Pentru intreaga desfasurare de forte, cu pelerini, comercianti, concerte si artificii, Primaria a pregatit un buget de un milion de lei. "Evenimentele cele mai importante vor fi cele din jurul Targului Mestesugarilor, Festivalului Vinului, Targului de Blanuri, a Parcului de Distractii sau a evenimentelor din cartiere. Pe langa municipalitate, evenimente ocazionate de sarbatoarea Sfintei Parascheva vor fi organizate si de catre Mitropolie, dar si de alte entitati. Bugetul propus Consiliului Local spre aprobare este de un milion de lei, dar acesta nu va fi depasit, pentru ca din donatii, ca si in ceilalti ani, va ramane un surplus", a precizat viceprimarul Mihai Chirica.
Intre 7 si 14 octombrie, centrul distractiei va fi strada Sarmisegetuza din Alexandru, unde va fi amplasat parcul de distractii cu iujuri si ciocane, a