La primele ore ale diminetii de miercuri, atat prefectul judetului, Adrian Constantinescu, cat si primarul municipiului Ovidiu Portariuc, au facut o vizita in piata centrala a municipiului. Actiune se dorea sa fie, in fapt, un control care sa evidentieze existenta unor nereguli in zona, dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, vizita s-a transformat intr-un simplu periplu al autoritatilor.
In acest control inopinat, vizati erau valutistii. Acestia si-au facut insa tranzactiile in continuare, nefiind intimidati de prezenta autoritatilor. La fel si samsarii, ce vand produse cu acte fictive de producator.
Primarul si prefectul au ajuns in zona Pietei Centrale in jurul orei 9:00, fiind insotiti si de seful Politiei Locale, Ioan Onutu dar si noii directori de la Urban Serv, Liviu Constantin Toma si Simion Drelciuc. Ei s-au oprit la intrarea in piata, spre spaima taranilor ce isi vindeau legaturile de zarzavat pe trotuar, si care s-au grabit sa stranga marfa.
Cum au trecut prefectul si primarul pe langa valutisti, convinsi ca „Politia Locala isi face datoria”
Cand au ajuns in zona in care se afla valutistii, prefectul si primarul au fost intampinati cu obisnuitele replici: „euro… dolari” insa nu au schitat nici un gest in directia bisnitarilor.
„In privinta valutistilor aici poate dl. prefect va poate spune, eu din cate stiu Politia Locala isi face datoria”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
„Avem si patrule mixte cu jandarmi si Politia municipiului si desfasuram activitati specifice atat pe probleme de ordine publica si de comert, afisarea pretului, certificat de producator si alte elemente care sa determine sa fie un comert corect in Piata Centrala”, a spus si seful Politiei Locale care a completat ca politistii locali supravegheaza in permanenta modul de comercializare a produselor din piata.
„In viito