Chiar dacă au trecut luni bune de la înfiinţarea sensurilor unice pe mai multe străzi din cartierul Micro 17, lumea nici acuma nu s-a obişnuit cu ele. Spre exemplu, puţină lume ştie că strada din faţa magazinului Unicarm din cartier este cu sens unic şi încearcă să iasă pe Bulevardul Independenţei pe contrasens. De asemenea, probleme sunt şi pe strada Jocului precum şi pe celelalte străzi închise circulaţiei din ambele sensuri. Cei care locuiesc în zonă au cerut, încă de la început, să nu fie introduse sensuri unice pentru că străzile fiind destul de late, comparativ cu cele din Micro 16, de exemplu, nu necesită acest lucru. La acea vreme nimeni nu i-a ascultat. Acum , după ce a trecut atâta vreme, interval de timp în care s-a schimbat şi conducerea oraşului, sătmărenii din zonă cer revizuirea acestor sensuri unice pentru că, după părerea lor, acestea mai mult încurcă decât să ajute.
Citiţi şi ...: