Mesajul a fost trimis. Multumesc!

50 de ziarişti şi reprezentanţi ai agenţiilor de turism vor descoperi Bucovina

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 4 octombrie 2012 ·

Aproximativ 50 de ziarişti şi reprezentanţi ai unor agenţii de turism vor descoperi Bucovina.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care a precizat că în cadrul Târgului de Turism al Bucovinei, care va avea loc în perioada 12 – 14 octombrie a.c., va fi organizat un infotrip la care vor participa ziarişti specializaţi în turism, precum şi invitaţi din partea unor tour-operatori. Nechifor a arătat că aceştia vor vizita Suceava, Putna, Suceviţa, Marginea, Vatra Moldoviţei, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Cacica, precum şi municipiul Fălticeni.

Şeful administraţiei judeţene a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că cea de-a doua ediţie a Târgului de Turism al Bucovinei va avea loc în parcul din faţa Palatului Administrativ din Suceava.

„Acest târg este foarte important, pentru că Suceava ca destinaţie turistică are nevoie de suport şi în acest sens. Târgul va conţine câteva elemente importante, urmând să fie prezentate cele şase zone turistice ale judeţului Suceava. Practic, tot judeţul Suceava va fi prezent cu oferta turistică pe zone bine delimitate, acestea reprezentând un tot unitar”, a spus Cătălin Nechifor.

El a mai adăugat că în cadrul târgului va fi organizat şi un forum de turism, în cadrul căruia vor fi dezbătute mai multe subiecte, respectiv promovarea brandului de ţară, elemente de bună practică în turism, protecţia mărcilor comerciale, oportunităţi de finanţare în turism, precum şi aspecte legate de dezvoltarea ecoturismului.

„Încercăm să organizăm un târg activ, în care să existe nu doar standuri de promovare cu broşuri. Încercăm şi sperăm să reuşim să dovedim că se poate face un târg activ care să prezinte fizic anumite oportunităţi de agrement, de schi, de sporturi extreme şi care să devină o atracţie mai specială pentru acest eveniment. Şi sper ca ş

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cosmin Dragoș, numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Profesorul clujean a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană

HotNews acum 23 minute
Președintele României, Nicușor Dan, l-a numit pe profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale, a anunțat marți Administrația Prezidențială. El o va înlocui pe Livia Stanciu, al cărui mandat expiră pe

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 33 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 46 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 4 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°