Premierul Ungariei, Viktor Orban, a vizitat ieri Universitatea Sapientia din Târgu-Mureş, fiind decorat de senatul instituţiei cu medalia „Bocskai Istvan” (Regele Ungariei şi Principele Transilvaniei în anul 1605) pentru contribuţia personală la realizarea instituţiilor de învăţământ superior cu predare în limba maghiară, din Miercurea-Ciuc, Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş. Viktor Orban a devenit primul posesor al premiului înfiinţat în luna iulie a anului curent. „Intru în rândul principilor ardeleni care au întemeiat şcoli. Dacă părinţii mei ar fi aici, tata ar fi mândru de mine, mama ar crede tot ce se spune aici despre mine”, a glumit Orban. În discursul laudativ, decanul facultăţii de artă, Tonk Marton, a subliniat că, în timp ce politicienii maghiari din Transilvania au pus la îndoială posibilitatea înfiinţării Universităţii, Viktor Orban a ieşit în faţa şi a subliniat că „Acolo unde există un lac, vor exista şi broaşte”. Tonk a mai adăugat că înfiinţarea, susţinerea şi dezvoltarea Universităţii Sapientia reprezintă un succes al Ungariei şi al maghiarilor de pretutindeni. „Succesul Ungariei este Sapientia. Ungaria a fost capabilă să întemeieze o universitate maghiară în afara graniţelor ţării şi dovedeşte că o poate susţine şi dezvolta în continuare”, a adăugat şi Orban.
În discursul adresat studenţilor Universităţii, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la înfiinţarea instituţiei, Orban a aprofundat noţiunea de „cunoaştere a inimii”. „La baza cunoaşterii trupului şi a minţii stă cunoaşterea inimii. De acest lucru depinde modul în care îşi vor folosi tinerii puterile şi cui vor servi cunoştinţele lor. Cunoaşterea inimii duce la succesul sau declinul vieţii publice şi private. De acest lucru depinde dacă ne iubim aproapele, meseria, domiciliul şi patria”, a spus Orban, care a semnat un acord cu conducerea instituţiei, prin care Guvernul ungar se obligă să plă