„Weekend Adevărul“ recompune istoria ziarelor româneşti, din momentul în care câinele de pază al democraţiei a început să latre până astăzi, când e hrănit cu firimituri.

Moare presa românească, e într-o derivă agonizantă, se transformă, e comercializată în mici trocuri subterane, la mesele bogaţilor, ale mogulilor, mese pe lângă care nici firimiturile nu mai cad. Asta se vorbeşte prin redacţii, pe bloguri, la televiziuni, iar concluziile celor mai mulţi sunt înfricoşător de prăpăstioase. Totuşi, „jurnaliştii" continuă să-şi pună semnătura deasupra cuvintelor scrise de alţi jurnalişti, iar simţul ridicolului nu-i împiedică să copieze nici măcar ştiri despre plagiat.

Ca maşiniştii, ca papagalii, direcţionaţi de editori seduşi de internet, deveniţi specialişti în vizualizări şi în titluri panicarde. Se întâmplă într-o redacţie de ziar: fotoreporterii fac fotografii televizoarelor, redactorii reproduc cu scrupulozitate declaraţii date televiziunilor - live text! -, iar editorii accesează nebuneşte pagina de pornire a site-urilor pentru a promova informaţia verificată deja de alţii. Ei intră în „homepage"!

Cum arăta însă presa scrisă din România atunci când internetul nu era dictator, când televiziunea încă nu impunea moda ochelarilor de cal? „Weekend Adevărul" vă prezintă o frescă din istoria gazetelor româneşti, de la primul ziar până aproape de ultimul. Vezi aici cum se făcea jurnalism acum aproape 200 de ani, incredibil!, n-o să-ţi vină să crezi cum arăta presa când era a patra putere în stat, şi nu un instrument al Puterii!

Presa românească s-a născut timid, romantic, oricum, târziu - la distanţă de peste 200 de ani faţă de primul ziar din lume, apărut în Strasbourg la începutul secolului al XVII-lea. „Curier Românesc", întâia publicaţie editată în limba română, a văzut lumina tiparului abia la 8 aprilie 1829, în Muntenia, sub