Joi, in cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti, Majestatea Sa Regele Mihai I a fost investit cu inaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa. La ceremonie Regele Mihai a fost reprezentat de Principesa Mostenitoare, care a citit mesajul sau.
Rectorul USAMV, Sorin Mihai Campeanu, a dat citire unui Laudatio si a inmanat insemnele titlului academic Principesei Mostenitoare, in numele Regelui. La eveniment au fost prezenti membri ai Guvernului Romaniei, Academiei Romane, Senatului Universitatii si ai studentilor, precum si reprezentanti ai societatii civile romanesti. La finalul ceremoniei Altetele Lor Regale si participantii au semnat actul de fondare a Centrului de cercetare Hortinvest, se anunta intr-un comunicat transmis de Familia Regala.
Mesajul Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei a fost citit de catre Principele Radu.
"Doamnelor si domnilor,
Am primit cu bucurie vestea ca Senatul Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti a luat hotararea sa-mi acorde titlul de Doctor Honoris Causa, la aniversarea celor 160 de ani de invatamant agronomic romanesc.
Va multumesc pentru onoarea pe care mi-o faceti si pentru invitatia adresata mie si Familiei mele la ceremonie.
Eu nu privesc acest gest ca pe o recompensa personala, ci mai degraba ca pe un omagiu adus generatiilor care au suferit pentru a vedea Romania democratica, prospera si libera. Tinerii care se afla astazi in fata noastra se vor bucura de roadele acestor binecuvantari in deceniile care vor urma.
Universitatea voastra a traversat un secol si sase decenii in traditie si modernitate si s-a bucurat de sustinerea si randuiala Noastra inca de la inceputurile ei. La numai doi ani dupa stabilirea unei Dinastii vrednice pe t