Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa de student, 500 de lei pe lună. Asta numai dacă ai prins cameră la cămin

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 4 octombrie 2012 ·

Cei care stau în gazdă scot din buzunar chiar şi 200 de euro pentru a putea locui în oraş. Din fericire, hrana este ceva mai ieftină pentru toţi studioşii de sub Tâmpa. La cantina din Memorandului, o masă cu două feluri de mâncare şi desert costă 10-11 lei.

Ca să trăiască rezonabil la Braşov, un student cheltuieşte pentru a se întreţine cel puţin 500 lei pe lună. Asta însă numai în cazul în care se numără printre cei peste 4.200 de tineri care au prins un loc în căminele studenţeşti, pe care cazarea îi costă 130-145 lei. Sume infime faţă de cele plătite de studenţii care stau în gazdă şi dau între 90 şi 200 de euro pe lună.

Cu masa, lucrurile sunt ceva mai simple. Mulţi aleg cantinele studenţeşti, unde un prânz cu două feluri de mâncare şi desert costă doar 10-11 lei. „Mâncarea gătită este un pic mai ieftină, grătarele sunt un picuţ mai scumpe. Un singur grătar şi un singur fel de mâncare depăşeşte 5 lei. Deci cam cu 10 lei - 11 lei se satură bine”, apreciază Daniela Suciu, administrator cantină.

Studenţii sunt mulţumiţi de calitatea hranei şi chiar vin cu vase de plastic pentru a lua mâncare şi pentru celelalte mese. „În fiecare zi vin şi mănânc aici, cam zece lei pe zi aşa, pentru mâncare. Mănânci aici, e suficient. Sunt în primul an şi nu mă gândesc să mă angajez, vrea să mă dedic studiului”, ne-a declarat un student.

Dacă majoritatea celor din anul I preferă să se dedice studiului la început din facultate şi să primească bani de la părinţi, din anul II studenţii vor să fie independeţi şi se angajează. „Momentan lucrez şi reuşesc de un an şi ceva să mă întreţin singur. Este foarte greu să-ţi găseşti un loc de muncă, dar eu am fost mai norocos puţin. Sunt la full-time, iar profesorii... unii sunt mai indulgenţi, alţii sunt mai duri cu noi, pentru că e şi normal să ceară mai mult de la noi”, ne-a povestit un alt student. „Am dorit s

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 16 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 57 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 16 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 2 ore
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°