Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt spioni ruşi arestaţi în America

Publicat in Adevarul, joi 4 octombrie 2012 ·

Autorităţile americane au reuşit să destructureze o nouă reţea de spionaj care activa pe teritoriul SUA. Opt din cei 11 membri ai reţelei au fost deja arestaţi. Spionii au fost acuzaţi că exportau componente electronice de ordin micrometric din SUA în Rusia pentru nevoile armatei ruseşti şi ale serviciului rus de informaţii, potrivit agenţiei de presă Karadeniz Press.

Biroul procurorului din Brooklyn a pus sub acuzare miercuri 11 presupuşi spioni ruşi, suspectaţi de export ilegal de tehnologie militară către Rusia, se menţionează pe site-ul FBI. Principala figură dintre cei arestaţi este omul de afaceri Aleksandr Fişcenko (46 de ani), proprietarul şi directorul executiv al unor companii americane şi ruseşti implicate în această afacere cu iz de spionaj. Acesta este originar din Rusia şi deţine din 2003 cetăţenia americană. Trei persoane din această reţea nu au putut fi arestate pentru că la ora actuală se află pe teritoriul Federaţiei Ruse, scrie prsa americană.

Reţeaua lui Fişcenko

În 1998, Fişcenko, care trăia de ceva vreme în Statele Unite, a înfiinţat compania Arc Electronics Inc., cu sediul în Texas, specializată în exportul de tehnologii şi componente din domeniul microelectronicii în Rusia. Din 2002 şi până în prezent, valoarea totală a mărfurilor exportate s-a ridicat la aproximativ 50 de milioane de dolari. Pe lângă Arc Electronics Inc., Fişcenko mai deţine firma Apex System, cu sediul la Moscova, certificată ca furnizor de echipamente militare pentru guvernul rus, de faptul pentru Ministerul rus al Apărării.

Din octombrie 2008 şi până la ora actuală, conform datelor anchetei FBI, Fişcenko şi asistenţii săi au livrat prin intermediul celor două companii în Rusia “tehnologii avansate din domeniul microeletronicii” evitând licenţele necesare în SUA. Furnizorilor săi americani, Fişcenko le spunea că se ocupă de fabricarea diferitelo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Membri ai galeriei FCSB, printre protestatarii care îl susțin pe Călin Georgescu în fața CCR. Anunțul Jandarmeriei

Adevarul acum 9 ore
Susţinătorii lui Călin Georgescu au ieşit din nou în stradă, luni seară, după ce acestuia i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale de către Biroul Electoral Central (BEC).

Viața Papei Francisc nu mai este în pericol, anunță Vaticanul. Starea sa clinică ”rămâne stabilă”

Ziare.com acum 8 ore
Starea sănătăţii Papei Francisc, spitalizat de peste trei săptămâni din cauza unei duble pneumonii, la vârsta de 88 de ani, ”se consolidează”, iar medicii au decis că viaţa nu-i mai este în pericol, anunţă luni, 10 martie, Vaticanul, la o zi după ce

Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17.00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale, inclusiv pe cea a lui Călin Georgescu faţă de decizia BEC de respingere a candidaturii sale

News.ro acum 55 minute
Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17.00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. CCR a anunţat că a fost depusă o contestaţie la candidatura lui Nicuşor Dan, candidatură acceptată deja de Biroul Electoral Central.

Știri Constanța Întreruperi de energie electrică marți, 11 martie 2025!

Ziua Constanta acum 9 ore
Rețele Electrice România anunță întreruperi programate pe raza județului Constanța. „Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consu

Parlamentul European va deschide un birou al Parteneriatului Estic în Republica Moldova

G4Media acum 7 ore
Parlamentul European va deschide un birou în Republica Moldova pentru a consolida şi mai mult angajamentul legislativului comunitar faţă de regiunea Parteneriatului Estic, informează un comunicat al PE, citat de Agerpres. În contextul amplificării t

Trump, gata să ajute Ucraina doar dacă Zelenski își dă demisia. Acesta și-ar fi cerut scuze în fața președintelui american

Wall-Street.ro acum 7 ore
Statele Unite ale Americii nu intenţionează să reia livrările de ajutor militar către Ucraina până când preşedintele Volodimir Zelenski nu-şi va da demisia, administraţia preşedintelui Donald Trump punând presiune pe liderul ucrainean să organizeze

Bolojan, anunț despre cheltuielile lui Iohannis. Când vor fi făcute publice

Wall-Street.ro acum 7 ore
Cheltuielile pentru deplasările externe ale fostului preşedinte Klaus Iohannis vor fi făcute publice "în câteva zile", a declarat şeful interimar al statului, Ilie Bolojan. "În câteva zile, echipele de la contabilitate vor face publice aceste lucrur

Superliga: Cum arată programul primei etape din play-out

HotNews acum 7 ore
Programul partidelor care vor avea loc în prima etapă a play-out-ului a fost stabilit luni. Cum arată programul: Vineri, 14 martie Ora 17.00 Petrolul – FC Botoşani Sâmbătă, 15 martie Ora 18.00 Farul Constanţa – Politehnica Iaşi Duminică, 16 martie O

Video Jandarmeria dezminte un nou clip viralizat pe rețelele sociale: „«Polițiști sub acoperire» cu canistre de benzină la protest”

Adevarul acum 11 ore
Un clip video în care erau prezentați „polițiști sub acoperire”, care aveau alături canistre de benzină, a fost distribuit pe reţelele de socializare. S-a sugerat că imaginile au fost înregistrate în timpul protestelor de la sediul Biroului Electora

Vameșii au oprit un bărbat care voia să intre în România pentru că ”așa nu se mai poate”. ”Doamne, să ne ierţi pentru ce va urma!”. Ce avea în bagaj VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, care anunţase pe o reţea de socializare că vine în România, din Viena, pentru că „aşa nu se mai poate”, a fost oprit, luni, 10 martie, în fostul Punct de Trecere a Frontierei Nădlac, de către poliţiştii de frontieră

Vremea

București
acum

mar.

9°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/23°
vin.

13°/21°
Iasi
acum

mar.

5°/22°
mie.

12°/21°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Constanta
acum

mar.

6°/16°
mie.

11°/16°
joi

10°/16°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/18°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
Timisoara
acum

12°
mar.

9°/17°
mie.

9°/19°
joi

12°/18°
vin.

11°/20°